Comparaţie marca Juncker: ‘Uniunea Europeană şi Marea Britanie, doi arici îndrăgostiţi’

Publicat:

Uniunea Europeană şi Marea Britanie ar trebui să se trateze unul pe celălalt ca doi “arici îndrăgostiţi” care nu vor să se rănească reciproc, a declarat pentru presa austriacă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

“Trebuie să fim atenţi, ca doi arici îndrăgostiţi”, a afirmat Juncker întrebat în legătură cu progresul negocierilor privind Brexit-ul, în cadrul unui interviu acordat mai multor cotidiene austriece, între care Die Presse şi Salzburger Nachrichten.


Citeşte şi: ‘Pitbullul’ lui Donald Trump va spune tot ce ştie în faţa procurorului special

“Când doi arici se îmbrăţişează, trebuie să fie atenţi să nu se rănească”, a mai spus Juncker.

Liderii UE au convenit la summitul informal de la Salzburg că sunt necesare progrese substanţiale cu privire la Brexit până în octombrie, după ce s-a discutat despre un posibil summit final cu privire la Brexit în noiembrie. Ei au respins propunerile Londrei privind frontiera irlandeză şi relaţiile economice post-Brexit, invocând faptul că acceptarea acestor propuneri ar afecta integritatea pieţei unice europene. Data la care Marea Britanie va ieşi oficial din UE este 29 martie 2019.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.