Compostarea umană devine legală în New York

Publicat:

New York a devenit al șaselea stat american care permite așa-numita „compostare umană” prin care cadavrele sunt transformate în îngrășământ agricol, informează mediafax.

Procedura prin care corpul uman este transformat în pământ după moarte este văzută ca o alternativă ecologică la înmormântare sau incinerare. Cunoscută și sub numele de „reducere organică naturală”, această practică constă în descompunerea unui cadavru timp de câteva săptămâni după ce este închis într-un container.


Citește și : Zelenski, în urările sale de Anul Nou: Anul 2023 va fi anul ‘victoriei’ în războiul împotriva Rusiei

În 2019, Washington a fost primul stat american care a legalizat procedura. Ulterior, Colorado, Oregon, Vermont și California i-au urmat exemplul. New York este, prin urmare, al șaselea stat american care permite compostarea umană, după ce sâmbătă procedura a fost aprobată de Kathy Hochul, guvernatorul democrat al statului.

Procesul are loc în instalații speciale supraterane. Un cadavru este pus într-un recipient închis împreună cu materiale selecționate, cum ar fi așchii de lemn, lucernă și iarbă uscată, și se descompune treptat sub acțiunea microbilor.

După o perioadă de aproximativ o lună și un proces de încălzire, rudele decedatului primesc pământul rezultat. Acesta poate fi folosit la plantarea de flori, legume sau copaci. O firmă americană, Recompose, susține că este un serviciu ecologic în comparație cu o incinerare sau o înmormântare tradițională.

Emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma incinerării contribuie în mare măsură la schimbările climatice. De asemenea, înmormântările tradiționale care implică un sicriu consumă lemn, pământ și alte resurse naturale. Susținătorii compostării umane spun că nu este doar o opțiune mai ecologică, ci și una mai practică în orașele în care terenul pentru cimitire este limitat.

Aprobarea procesului de către New York a fost „un pas uriaș pentru îngrijirea ecologică a morților la nivel național”, a declarat un furnizor din Washington, Return Home, pentru New York Post. Însă, pentru unii, există întrebări etice cu privire la ceea ce se întâmplă cu solul care rezultă în urma compostării. Episcopii catolici din statul New York s-au opus legislației, susținând că trupurile umane nu ar trebui tratate ca „deșeuri menajere”.

Citește și : Joe Biden salută ‘devoţiunea faţă de biserică’ şi ‘generozitatea’ Papei emerit Benedict al XVI-lea

De asemenea, au fost exprimate îngrijorări cu privire la costul compostării. Dar firma Recompose, a cărei instalație din Seattle este una dintre primele din lume, spune că taxa sa de 7.000 de dolari este „comparabilă” cu opțiunile rivale. Suma medie în SUA pentru o înmormântare clasică a fost de 7.848 de dolari în 2021, respectiv 6.971 de dolari pentru o incinerare, potrivit Asociației Naționale a Directorilor de Funeralii (NFDA).

Compostarea umană este deja legală în Suedia, iar înmormântările naturale, în care un corp este îngropat fără sicriu sau cu un sicriu biodegradabil, sunt permise în Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.