În cadrul ședinței plenare, speakerul Igor Grosu a amintit că acum 85 de ani, în Basarabia a început prima operațiune a deportărilor staliniste.
„Regimul sovietic de atunci a scos peste 30 de mii de oameni din casele lor, i-au urcat în trenuri marfare și i-au trimis departe de casă în condiții inumane. Vorbim despre bunici, părinți, despre rudele noastre. Despre oamenii care au îndurat foamete, frig, umilință și suferință greu de imaginat. Mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă”, a spus Grosu.
Potrivit lui, tragedia deportărilor este tragedia poporului nostru: „Avem datoria să păstrăm vie memoria și să transmitem generațiilor viitoare adevărul despre crimele unui regim totalitar”.
Cu excepția celor din PCRM, restul deputaților s-au ridicat în picioare și au dat curs propunerii lui Grosu de a ține un minut de reculegere.
Acțiunea avea loc după o înțelegere între Hitler și Stalin, Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, când Uniunea Sovietică a anexat regiunea dintre Prut și Nistru. Sub presiunea acelui pact, România a cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Pentru a lichida fizic orice tentativă de rezistență față de noul regim, noua putere sovietică a supus populația locală unui epurări masive. Cei considerați periculoși au fost ridicați și trimiși în lagăre de muncă forțată, GULAG, în cele mai îndepărtate regiuni ale URSS.

