Comuniștii și socialiștii contestă votul prin corespondență la Curtea Constituțională

Publicat:

Comuniștii și socialiștii contestă votul prin corespondență la Curtea Constituțională

Reprezentanții Blocului Comuniștilor și socialiștilor au contestat la Curtea Constituțională (CC) Legea cu privire la votul prin corespondență.

Citește și: Un chiriaș a ucis gazdele – mama și fiul – cu toporul


Vlad Bătrîncea a argumentat sesizarea depusă la CC prin faptul că legea respectivă „încalcă principiile constituționale și internaționale care garantează drepturi egale tuturor alegătorilor, indiferent de locația lor, fie în Republica Moldova, fie în alte țări”.

„Curtea Constituțională este instituția care trebuie să restabilească adevărul și să asigure respectarea normelor constituționale, garantând condiții egale de vot pentru toți cetățenii Republicii Moldova,” a declarat Vlad Bătrîncea.

Precizăm că, la sfârșitul lunii aprilie, majoritatea parlamentară a decis că Republica Moldova va implementa votul prin corespondență la următoarele alegeri prezidențiale din toamnă, iar țările vor fi selectate în baza criteriilor stipulate în legislație.

Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care Republica Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte.

La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime Botanistul criminalist Patricia Wiltshire a dezvăluit modul în care cunoștințele sale despre urzici au...

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea Un studiu efectuat recent pe 1.500 de persoane arată...

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS ‘nu sunt blocaţi’ la bordul staţiei NASA

NASA: Astronauţii transportaţi de Boeing spre ISS 'nu sunt blocaţi' la bordul staţiei NASA Cei doi astronauţi care au ajuns la Staţia Spaţială Internaţională (ISS)...

Orășelul din Suedia unde îți poți cumpăra teren cu prețul unei cafele

Orășelul din Suedia unde îți poți cumpăra teren cu prețul unei cafele Am auzit cu toții de case scoase la vânzare în sudul Europei pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.