Comunitatea spaţială mondială se reuneşte la Paris, dar Rusia NU este invitată

Publicat:

Cel de-al 73-lea Congres Internaţional de Astronautică (IAC), cel mai mare eveniment spaţial din lume, care reuneşte câteva mii de reprezentanţi de pe toate continentele, se va deschide duminică la Paris, fără prezenţa oficială a Rusiei, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

De duminică până joi, peste 6.500 de înalţi reprezentanţi ai agenţiilor spaţiale, astronauţi, oameni de ştiinţă, oameni de afaceri, ingineri sau studenţi sunt aşteptaţi la centrul expoziţional Porte de Versailles (sudul Parisului), a anunţat Agenţia spaţială franceză, gazda evenimentului. Cea mai recentă ediţie a congresului s-a desfăşurat la Dubai.


Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

Premierul francez Elisabeth Borne va avea o intervenţie în deschiderea evenimentului, notează AFP.

Consecinţă a războiului din Ucraina, nu va exista nicio participare oficială din partea Rusiei şi a agenţiei sale spaţiale Roscosmos, spre deosebire de ediţiile anterioare ale IAC.

Ruşii “nu au solicitat să participe, aşa că nu a fost nevoie să refuzăm”, a detaliat Lionel Suchet, director general adjunct al Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES), în cadrul unei conferinţe de presă.

Câteva zeci de participanţi ruşi au obţinut vize individuale pentru a participa la eveniment, în special pentru a prezenta publicaţii ştiinţifice.

Astronauţii Thomas Pesquet, Claudie Haignere şi Jean-Loup Chretien, primul francez care a zburat în spaţiu, în urmă cu patruzeci de ani, vor vorbi miercuri, cu ocazia unei zile deschise publicului larg.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News

Organizat pentru prima dată în 1951, în Franţa, IAC numără în prezent 433 de membri din 72 de ţări. Acesta este cel mai important şi prestigios congres spaţial din lume, având ca scop în special promovarea cooperării, împărtăşirea cunoştinţelor şi pregătirea viitoarelor misiuni.

La această cea de-a 73-a ediţie CNES se aşteaptă la o participare “record” de peste 7.000 de reprezentanţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Romii din R.Moldova se confruntă în continuare cu discriminare și discurs instigator la ură

Romii din R.Moldova se confruntă în continuare cu discriminare și discurs instigator la ură Comunitatea romă din Republica Moldova se confruntă în continuare cu discriminare...

Orban: Putin nu va ataca o ţară NATO

Orban: Putin nu va ataca o ţară NATO ''Niciun om serios nu poate vorbi despre o intenţie a Rusiei de a ataca NATO'', a declarat...

Un român a ajuns după gratii în Germania după ce a încercat să agațe o polițistă îmbrăcată în civil

Un român a ajuns după gratii în Germania după ce a încercat să agațe o polițistă îmbrăcată în civil Un român a fost arestat în...

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei

NATO în fața unei provocări majore: 35-50 de brigăzi suplimentare necesare pentru apărare împotriva Rusiei NATO va avea nevoie de între 35 și 50 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.