Concursul Miss Rwanda, suspendat din cauza agresiunilor sexuale

Publicat:

Concursul Miss Rwanda a fost suspendat în urma arestării în aprilie a organizatorului său sub suspiciunea de agresiuni sexuale, a anunţat Ministerul Tineretului şi Culturii din Rwanda, relatează AFP, potrivit agerpres.

Organizatorul concursului, Dieudonné Ishimwe, un fost muzician în vârstă de 36 de ani, cunoscut sub numele de Prince Kid, a fost arestat pe 27 aprilie pentru “infracţiuni asociate agresiunilor sexuale”, a declarat Biroul de Investigaţii din Rwanda (RIB).


Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

Potrivit unui comunicat al ministerului, publicat luni, “concursul de frumuseţe Miss Rwanda este suspendat în aşteptarea rezultatelor anchetei” împotriva lui Ishimwe.

Director al Rwanda Inspiration Backup (RIB), compania care organizează concursul anual Miss Rwanda, Dieudonné Ishimwe este suspectat de agresiuni împotriva unor “foste concurente la Miss Rwanda” în mai multe ocazii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al RIB, Thierry Murangira, în momentul arestării sale.

Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

Cu o săptămână înainte de arestare, organizaţia anunţase demisia unei foste Miss Rwanda din funcţia de director de comunicaţii, după patru ani de colaborare.

Concursul Miss Rwanda, care se autoproclamă cel mai important concurs de frumuseţe din Africa de Est, a fost inclus în competiţia Miss World începând din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK Aproximativ 46 de milioane de britanici sunt aşteptaţi joi la secţiile de votare...

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul

Rusia este dispusă să exporte în continuare gaze spre Europa. Kievul vrea să-i închidă robinetul Rusia este gata să continue să livreze gaze Europei şi...

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri

„Șansa” lui Șor nu va putea participa la alegeri Activitatea partidului politic „Șansă” ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la...

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova

Şefa Parchetului European vine în R. Moldova Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.