X

Condamnarea pe viaţă a inventatorului danez Peter Madsen, confirmată în apel

Înalta Curte de la Copenhaga a confirmat miercuri, în apel, condamnarea inventatorului danez Peter Madsen la închisoare pe viaţă, găsit vinovat de asasinarea unei jurnaliste suedeze la bordul submarinului său artizanal în august 2017, relatează AFP, potrivit news.ro .

Peter Madsen, în vârstă de 47 de ani, a făcut apel împotriva duratei pedepsei, după ce a fost condamnat pe viaţă în prima instanţă, în aprilie, de uciderea cu premeditare, precedată de violenţe sexuale, a lui Kim Wall, în vârstă de 30 de ani.

Citește și : Trump afirmă că este deschis să se întâlnească cu preşedintele venezuelean Maduro

Fără să treacă la mărturisiri, apărându-şi cu ghearele teza morţii accidentale, el nu a mai contestat verdictul cu privire la vinovăţie.

Avocata sa a anunţat, după apel, că va studia un eventual recurs la Curtea Supremă.

Înalta Curte şi-a motivat decizia prin caracterul ”deosebit de brutal” al crimei şi ”circumstanţele agravante” pe care le constituie, în opinia sa, ”premeditarea minuţioasă”.

”Din păcate, nu există o pedeapsă mai dură pentru acest om”, a declarat, la finalul şedinţei, procurorul Kristian Kirk.

Pe 10 august 2017, Peter Madsen a îmbarcat-o pe submersibilulu său artizanal pe Kim Wall, care plănuia să scrie un reportaj despre dorinţa sa de cucerire de la cer şi până la fundul mării.

Ea a fost dată dispărută în cursul nopţii de către partenerul ei, care a asistat la procesul în apel, iar corpul i-a fost găsit ulterior în mare, în decembrie.

Autopsia avansează ipoteza unei sufocări sau strangulări precedată de abuzuri sexuale, însă cauza exactă a decesului nu a putut să fie stabilită. Multiple răni – 14 – au fost identificate pe şi în jurul părţilor genitale ale tinerei femei.

Citește și : Guvernul de uniune naţională din Libia anunţă semnarea unui nou acord de încetare a focului în apropiere de Tripoli

De asemenea, parchetul a invocat instrumentele inutile pe un submarin, îmbarcate de acuzat cu puţin timp înainte de fapte, între care un ferăstrău de tăiat lemne, curele de valiză şi o şurubelniţă ascuţită, de 50 de centimetri lungime.

Tags: Copenhagacrimadanemarcainchisoare pe viataKim WallPeter Madsensubmarin
Categorii: Diaspora