Condamnat la ani de grei de închisoare, un judecător corupt a reuşit să fugă din ţară în ultima clipă

Publicat:

Condamnat la ani grei de închisoare, un judecător corupt a reuşit să fugă din ţară în ultima clipă

Judecătorul Vale­riu Ghe­dre­u­țan, condamnat de Curtea de Apel Bălți la 10 ani de închisoare într-un dosar de corupere pasivă, a părăsit R. Moldova ieri, 27 mai, cu puțin timp înainte ca instanța de judecată să își „corecteze” decizia și să dispună reținerea și plasarea acestuia în penitenciar.

Magistratul suspendat din funcție ar fi ieșit din țară folosind frontiera moldo-ucraineană, scrie ZdG.


Decizia de reținere și plasare a judecătorului în penitenciar nu a fost recepționată de oamenii legii până acum.

Cum argumentează Curtea de Apel Bălți modificarea întârziată a „erorii”

Întrebați de ce completul de judecată nu a dispus încă din 30 aprilie reținerea și plasarea în penitenciar a lui Valeriu Ghedreuțan și de ce a luat aproape o lună descoperirea și rectificarea „greșelii”, adică excluderii frazei „după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac”, într-un răspuns expediat ZdG marți, reprezentanții Curții de Apel Bălți au declarat că în dispozitivul emis atunci a fost „admisă o eroare materială” și că nu a fost „corectată” mai rapid pentru că judecătorul raportor s-a aflat în concediu de odihnă.

„Influența procurorului în instanța de judecată”?

ZdG a scris luni că la aproape o lună după ce Curtea de Apel Bălți l-a condamnat la 10 ani de închisoare, decizie susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptări, conform legii, judecătorul Vale­riu Ghe­dre­u­țan este încă în libertate.

Se întâmplă după ce Curtea de Apel Bălți nu a dispus reținerea și plasarea acestuia în penitenciar. Mai exact, în dispozitivul deciziei din 30 aprilie, se indică că „termenul de executare a pedepsei penale de închisoare urmează a fi calculat din data reținerii, după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac, cu includerea în acest termen a perioadei de reținere din 22 martie 2016, ora 15:23, până la 25 martie 2016”.

Condamnat la ani grei de închisoare, un judecător corupt a reuşit să fugă din ţară în ultima clipă

Abia luni, 27 mai, Colegiul penal al Curții de Apel Bălți a dispus „de corectat în dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie 2024” acea „propoziție greșită”.

Astfel, „propoziția corectă” este considerată „termenul de executare a pedepsei penale de închisoare urmează a fi calculat din data reținerii, cu includerea în acest termen a perioadei de reținere din 22 martie 2016, ora 15:23, până la 25 martie 2016”, fiind exclusă fraza „după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac”.

Totodată, instanța a decis că încheierea și dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie 2024 privind condamnarea magistratului suspendat din funcție urmează a fi remis Inspectoratului de Poliție Drochia pentru „executarea imediată, cu reținerea lui Ghedreuțan Valeriu și transferarea în penitenciar pentru executarea pedepsei închisorii”.

Avocatul Ion Vizdoga, care l-a reprezentat pe judecător, a afirmat luni că Curtea de Apel nu ar fi avut dreptul să modifice hotărârea după pronunțare. Întrebat dacă clientul său este în libertate, acesta a răspuns că este „posibil” și a menționat că nu a discutat cu el recent.

Condamnat la ani grei de închisoare, un judecător corupt a reuşit să fugă din ţară în ultima clipă

„Cât de legal este să-ți modifici hotărârea în funcție de influența procurorului în instanța de judecată?”, s-a întrebat Vizdoga.

Procuratura Anticorupție (PA) a furnizat detalii despre starea lui Ghedreuțan.

„Vă informăm că, potrivit Codului de procedura penală, deciziile Curții de Apel sunt executorii și judecătorul condamnat urma să fie plasat în arest în ziua pronunțării dispozitivului, însă Colegiul penal al Curții de Apel Bălți nu a aplicat legea să fie reținut condamnatul imediat din sala de judecată. Urmează să adresați întrebarea către Curtea de Apel Bălți de ce legea nu a fost aplicată împotriva acestui condamnat, care este în continuare în libertate”, a comunicat serviciul de presă al PA la 8 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții Premierul Dorin Recean a dezmințit falsurile răspândite ,,tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.