Condamnatul care a petrecut cei mai mulţi ani pe culoarul morţii, declarat nevinovat după 46 de ani

Publicat:

Condamnatul care a petrecut cei mai mulţi ani pe culoarul morţii, declarat nevinovat după 46 de ani

Japonezul Iwao Hakamada este condamnatul care a petrecut cei mai mulţi ani – aproape o jumătate de secol – pe culoarul morţii. A fost arestat la 18 august 1966, când avea 30 de ani, fiind condamnat la moarte pentru uciderea familiei şefului său. Acum, după mai mult de cinci decenii petrecuţi în aşteptarea execuţiei, justiţia l-a declarat nevinovat, relatează AFP şi CNN.

O pereche de pantaloni pătaţi de sânge găsiţi într-un container de miso şi o presupusă mărturisire forţată au contribuit la trimiterea lui Iwao Hakamata pe culoarul morţii în anii 1960. Un tribunal japonez l-a achitat însă joi pe Iwao Hakamata, care acum are 88 de ani. Instanţa a ajuns la concluzia că a fost condamnat pe nedrept la moarte în 1968 pentru uciderea unei familii, marcând astfel sfârşitul unei saga juridice maraton, care a atras atenţia lumii asupra sistemului de justiţie penală din Japonia şi a alimentat apelurile pentru abolirea pedepsei cu moartea în această ţară, potrivit stiripesurse.


Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Fost boxer devenit producător de miso (soia fermentată), Iwao Hakamada a fost acuzat de uciderea şefului său şi a trei membri ai familiei acestuia în 1966 şi a fost condamnat la moarte doi ani mai târziu, petrecând 46 de ani pe culoarul morţii şi alţi 10 ani aşteptând să fie absolvit de vină.

IMAGINI CU HAKAMATA DUPĂ CE A FOST DECLARAT NEVINOVAT

La doar câteva minute după pronunţarea verdictului din procesul de rejudecare a acestui caz extraordinar, bătrânul a fost filmat de presa japoneză în timp ce ieşea din locuinţa sa. Slăbit fizic şi psihic de cele peste cinci decenii de aşteptare a deznodământului, cel mai longeviv condamnat la moarte din lume nu a participat personal la audierile care au avut loc la Shizuoka, nu departe de unde locuieşte. Cu pălărie şi o vestă peste o cămaşă deschisă la culoare, Hakamada a coborât câteva trepte, susţinut de rude. Potrivit presei locale, acestea au avut grijă ca el să nu se uite la televizor atunci când a fost pronunţat verdictul.

Acest caz, care a început în 1966, este un simbol pentru susţinătorii abolirii pedepsei cu moartea în Japonia, care, totuşi, nu sunt majoritari în arhipelag, potrivit sondajelor de opinie.

PROBE FABRICATE

Joi, concluziile judecătorului au pus serios sub semnul întrebării ancheta iniţială. „Instanţa a constatat că au fost fabricate trei elemente probatorii care sugerau că acuzatul a fost autorul crimei. Excluzând aceste elemente, celelalte elemente incriminatorii nu sunt suficiente pentru a stabili că el este autorul infracţiunilor”, a declarat judecătorul.

De asemenea, acesta a calificat metoda de interogare drept „inumană”, deoarece a fost menită să îi provoace „durere fizică şi psihică” şi să îl „forţeze să facă declaraţii”, un argument pe care avocaţii săi l-au adus întotdeauna.

Ogawa, avocatul lui Hakamata, a declarat pentru CNN că Hakamata a fost imobilizat fizic şi interogat mai mult de 12 ore pe zi timp de 23 de zile, fără prezenţa unui avocat al apărării.

După zile întregi de interogatorii necruţătoare, Hakamata a recunoscut iniţial acuzaţiile care i se aduceau, dar ulterior şi-a schimbat pledoaria, susţinând că poliţia l-a forţat să mărturisească bătându-l şi ameninţându-l. Tânărul de atunci a fost condamnat la moarte printr-o decizie luată cu unanimitate de 2 la 1 de judecători, deşi a susţinut în repetate rânduri că poliţia fabricase probe. Singurul judecător disident a părăsit baroul şase luni mai târziu, demoralizat de incapacitatea sa de a opri condamnarea.

Judecătorul Kunii Tsuneishi de la Tribunalul Districtual Shizuoka a decis joi că hainele pătate de sânge care au fost folosite pentru condamnarea lui Hakamata au fost puse acolo mult timp după comiterea crimelor, a relatat televiziunea publică NHK. „Instanţa nu poate accepta faptul că pata de sânge ar rămâne roşiatică dacă ar fi stat înmuiată în miso mai mult de un an. Petele de sânge au fost prelucrate şi (hainele) ascunse în container de către autorităţile de investigare după o perioadă considerabilă de timp de la incident”, a declarat Tsuneishi. „Domnul Hakamata nu poate fi considerat criminalul”, a conchis judecătorul.

O SAGA JUDICIARĂ

Cu toate acestea, condamnarea sa la moarte fusese confirmată de Curtea Supremă japoneză în 1980.

În 2014, o instanţă a admis îndoielile cu privire la vinovăţia sa după ce testele au arătat că ADN-ul găsit pe hainele însângerate nu se potrivea cu al său. Acest lucru a fost confirmat joi de judecător, care a ajuns la concluzia că „anchetatorii au modificat probele punând sânge pe haine”.

După acest episod, Iwao Hakamada a fost eliberat. Însă drumul până la obţinerea anulării sentinţei a fost deosebit de lung şi chinuitor.

La apelul procurorului general, în 2018, Înalta Curte din Tokyo a pus la îndoială fiabilitatea testelor ADN şi a anulat decizia din 2014, fără a-l mai trimite totuşi pe Iwao Hakamada înapoi la închisoare.

În 2020, a avut loc o nouă întorsătură: Curtea Supremă a anulat decizia care împiedica rejudecarea lui Iwao Hakamada. Astfel, verdictul acestui nou proces a fost cel pe care Hakamada, familia sa – în frunte cu sora sa Hideko, în vârstă de 91 de ani – şi susţinătorii săi îl aşteptau.

PROCURORII AR PUTEA FACE APEL

Verdictul de joi i-a încântat în mod evident pe susţinătorii lui, care s-au adunat în faţa tribunalului încă de la începutul zilei. „Verdictul a fost ceea ce aşteptam. A fost o luptă foarte lungă. Următoarea noastră acţiune este să le cerem procurorilor să nu facă apel”, a declarat Akiko Abe, o japoneză în vârstă de 64 de ani, care se teme că procuratura se va folosi de acest drept. „Există oameni care suferă din cauza unor acuzaţii false, deoarece poliţia încearcă să tragă concluzii pripite. Cred că există multe cazuri în care nu putem avea cu adevărat încredere în poliţie şi nu ştim dacă aceasta a efectuat o anchetă completă”, a adăugat ea.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Potrivit apropiaţilor săi, Iwao Hakamada suferă de urmări psihologice semnificative după ce a petrecut aproape cinci decenii pe culoarul morţii, adesea în izolare, unde fiecare zi putea fi ultima, aşa cum prevede legea japoneză. „Am dus o bătălie care părea fără sfârşit, atâta timp”, a declarat sora sa Hideko cu câteva săptămâni înainte de verdict.

După pronunţarea verdictului, judecătorul, vizibil emoţionat, i-a cerut scuze lui Hideko, a relatat NHK. „Instanţei îi pare foarte rău că a durat atât de mult”, a spus magistratul, în timp ce Hideko şi-a şters lacrimile cu o batistă.

SPÂNZURARE ÎN CÂTEVA ORE

Cei condamnaţi la moarte în Japonia sunt adesea anunţaţi în ultimul moment că vor fi spânzuraţi câteva ore mai târziu.

Spânzurarea este singura metodă acceptată pentru pedeapsa cu moartea în arhipelag, care în prezent are puţin peste 100 de condamnaţi la moarte în închisorile sale.

Execuţiile sunt „învăluite în secret”, cu puţine sau chiar fără avertismente, familiile şi avocaţii fiind de obicei anunţaţi abia după ce execuţia a avut loc.

Cândva boxer profesionist, Hakamata s-a retras în 1961 şi s-a angajat la o fabrică de prelucrare a boabelor de soia din Shizuoka, în centrul Japoniei – o alegere care avea să-i marcheze restul vieţii. Cinci ani mai târziu, când şeful lui Hakamata, soţia şefului său şi cei doi copii ai lor au fost găsiţi înjunghiaţi mortal în casa lor, în iunie, Hakamata, pe atunci divorţat, care lucra şi la un bar, a devenit principalul suspect al poliţiei. Şeful lui Hakamata, soţia şefului său şi cei doi copii ai lor au fost ucişi în casa lor, care a fost ulterior incendiată. Crima şi incendiul au avut loc la 30 iunie 1966.

Hakamata, care şi-a susţinut nevinovăţia de atunci, şi-a petrecut mai mult de jumătate din viaţă aşteptând să fie spânzurat, înainte ca noi dovezi să conducă la eliberarea sa în urmă cu un deceniu. După ce un test ADN efectuat pe sângele găsit pe pantaloni nu a relevat nicio potrivire cu cel al lui Hakamata sau cu al victimelor, Tribunalul districtual  din Shizuoka a dispus rejudecarea cauzei în 2014. Din cauza vârstei sale şi a stării psihice fragile, Hakamata a fost eliberat în timp ce îşi aştepta judecata.

Înalta Curte din Tokyo a respins iniţial cererea de rejudecare din motive necunoscute, dar în 2023 a fost de acord să îi acorde lui Hakamata o a doua şansă în urma unui ordin al Curţii Supreme a Japoniei.

„ÎN LUMEA LUI”

Rejudecările sunt rare în Japonia, unde 99% din cazuri se soldează cu condamnări, conform site-ului web al Ministerului Justiţiei.

Chiar dacă susţinătorii săi au aplaudat achitarea lui Hakamata, veştile bune nu vor fi, probabil, primite de acesta. După zeci de ani de închisoare, sănătatea mintală a lui Hakamata s-a deteriorat şi „trăieşte în propria lume”, a declarat Hideko, care a militat mult timp pentru nevinovăţia lui. Hakamata vorbeşte rar şi nu arată niciun interes faţă de alţi oameni, a declarat sora sa pentru CNN „Uneori zâmbeşte fericit, dar asta se întâmplă atunci când este în visul său”, a spus Hideko. „Nici măcar nu am discutat despre proces cu Iwao din cauza incapacităţii sale de a recunoaşte realitatea”, a mărturisit ea.

Dar cazul Hakamata a fost întotdeauna despre mai mult decât despre un singur om. Acesta a ridicat semne de întrebare cu privire la dependenţa Japoniei de mărturisiri pentru a obţine condamnări. Iar unii spun că este unul dintre motivele pentru care ţara ar trebui să renunţe la pedeapsa cu moartea.

Japonia este singura ţară din G7, în afară de Statele Unite, care menţine pedeapsa capitală, dar nu a efectuat nicio execuţie în 2023, potrivit Centrului de informare privind pedeapsa cu moartea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Ziua Crucii

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Ziua Crucii Este sărbătoare mare în calendarul creștin ortodox, marcată cu cruce roșie. Iată ce semnifică această zi importantă,...

Discuții publice la Parlament. Legislatorii se îngrijesc de protecția maidanezilor

Discuții publice la Parlament. Legislatorii se îngrijesc de protecția maidanezilor Discuții publice la Parlament. Legislatorii își doresc un mecanism optimizat de asigurare a  protecției animalelor...

Alertă aeriană în România! Patru avioane de luptă au fost ridicate în aer

Alertă aeriană în România! Patru avioane de luptă au fost ridicate în aer Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că patru aeronave de luptă au fost...

Moldovenii s-au obişnuit să mănânce mai multă carne şi mai puţine legume

Moldovenii s-au obişnuit să mănânce mai multă carne şi mai puţine legume Un cetățean al Republicii Moldova a consumat în anul 2023 în medie 130...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.