„Conform informațiilor apărute în presă, sunt semnale de riscuri sanitare, posibile încălcări ale normelor privind sănătatea publică, protecția muncii, regimul de ședere și angajare a acestora”, a declarat Marina Morozova.
Citeşte şi: De ce își lipesc șoferii un pește pe mașină. Explicația din spatele simbolului – Stiripesurse.md
Deputata a menționat că la audieri vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Inspectoratului General pentru Migrație, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului General al Poliției, precum și ai altor instituții de resort.
„Instituțiile vor veni să ne spună care sunt circumstanțele în care au fost cazați acești muncitori, care este starea reală a condițiilor și, totodată, să discutăm cadrul normativ în domeniul migrației”, a precizat deputata.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, circa 80 de muncitori din Nepal și Bangladesh, angajați în Republica Moldova, ar locui în condiții precare în opt vagoane amplasate la marginea municipiului Chișinău, pe teritoriul unei fabrici de producere a ușilor și ferestrelor.

