Conexiunea între centrala din Zaporojie şi AIEA a fost restabilită

Publicat:

Conexiunea dintre centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud-est), aflată sub control rusesc de la începutul lunii martie, şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), a fost restabilită, au anunţat autorităţile de la Kiev şi AIEA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Legătura fusese pierdută pe 30 mai, ”când ruşii au întrerupt operatorul ucrainean de telefonie mobilă Vodafone la Energodar”, oraşul unde se află centrala, ”cu care AIEA are un contract de transmisie de date”, a indicat operatorul ucrainean Energoatom, într-un comunicat publicat sâmbătă seara pe Telegram.


Citește și : Fosta președintă a Boliviei Jeanine Añez, condamnată la 10 ani de închisoare

”Datorită eforturilor comune ale Energoatom şi Vodafone, vineri, 10 iunie, conexiunea dintre serverele de monitorizare a materialelor nucleare ale site-ului şi AIEA a fost restabilită”, a adăugat Energoatom.

Citeşte şi: Îngenunchierea rușinoasă a lui Macron în fața Rusiei nu este chiar un fulger apărut din senin – Black News

AIEA a confirmat duminică seara, într-un comunicat postat pe Twitter, că ”transferul de date” a fost restabilit ”azi după o întrerupere tehnică de aproape două săptămâni”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.