Conferinţa OIM: Macron şi Merkel pun accentul pe îngrijorările oamenilor legate de schimbările tehnologice și locurile de muncă

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au subliniat marţi, cu prilejul sesiunii la nivel înalt a Conferinţei anuale a Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM), că temerile oamenilor în legătură cu schimbările tehnologice şi dispariţia locurilor de muncă trebuie abordate cu seriozitate, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Până în prezent, nu am fost capabili să dovedim că tehnologia a adus progres social’, a declarat preşedintele francez, adresându-se conferinţei OIM de la Geneva, ce marchează centenarul acestei organizaţii.


Citește și : Heiko Maas: Criza nucleară ameninţă pacea mondială

Companiile şi guvernele trebuie să demonstreze că beneficiile dezvoltărilor tehnologice nu cresc precaritatea locurilor de muncă şi nu reduc drepturile angajaţilor, a adăugat Macron.

La rândul său, cancelarul german a declarat că mulţi oameni se întreabă dacă abilităţile lor profesionale vor putea ţine pasul cu schimbările tehnologice, dacă locurile lor de muncă vor mai fi necesare în viitor şi unde vor găsi de lucru dacă vor fi disponibilizaţi.

‘Acestea sunt întrebări mari şi serioase, şi, de aceea, constituie provocări politice mari şi serioase’, a arătat cancelarul Merkel.

OIM a fost fondată în 1919, după Primul Război Mondial, în scopul de a promova justiţia socială şi dreptul muncii, ca garanţie a păcii globale.

Prin negocieri între guverne, sindicate şi angajatori, OIM a elaborat aproape 190 de acorduri şi peste 200 de recomandări, în domenii precum drepturile sindicale, combatarea discriminării, muncii forţate sau muncii copiilor.

În opinia liderilor francez şi german, OIM este un exemplu major de cooperare internaţională, într-o perioadă în care noţiunea de compromis la nivel diplomatic este pusă sub semnul întrebării de ţări ca Statele Unite.

Citește și : Beijingul ‘toarnă gaz’ pe focul relaţiilor tensionate cu Washingtonul. Mesajul chinezilor îl pune pe Trump în stand-by!

‘Nimeni nu câştigă 100% într-un compromis, dar compromisurile ne permit să progresăm în ansamblu’, a subliniat cancelarul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.