Șocul prețurilor la gazele naturale prin care trece Europa din cauza războiului din Iran ar putea accelera decuplarea regiunii de energia rusească în timp ce continentul se apropie și mai mult de SUA.
Atacul iranian care a forțat Qatar Energy, al doilea cel mai mare exportator de GNL din lume, să oprească producția săptămâna trecută a făcut ca prețurile la gaze în Europa să crească cu aproape 50%. Acest lucru a evidențiat cât de expusă rămâne Europa la șocurile geopolitice din afara granițelor sale, precum și necesitatea de a prioritiza securitatea energetică mai presus de orice.
Citeşte şi: Pe Nistru intervin, inclusiv specialiști din România cu tehnică suplimentară – Stiripesurse.md
În 2025, Qatarul a furnizat doar aproximativ 4% din importurile de gaze ale Uniunii Europene, dar, întrucât aceste cantități nu mai sunt acum disponibile, din ce în ce mai mult cel care va fi stabili prețul pe piață va fi gazul din SUA – de altfel, SUA este cel mai mare producător și exportator de GNL din lume.
Acest fapt ar putea consolida eforturile SUA de a presa Europa să accelereze decuplarea totală de gazul rusesc, o decuplare pe care liderii occidentali încearcă să o realizeze prin sancțiuni, de patru ani de când Moscova a invadat Ucraina.
Orice relaxare temporară a sancțiunilor SUA asupra petrolului rusesc în timpul războiului nu ar trebui să schimbe această traiectorie pentru GNL. Iar amenințarea președintelui rus Vladimir Putin de săptămâna trecută de a întrerupe exporturile de gaze naturale pe care Rusia încă le mai direcționează către Europa va oferi un impuls suplimentar pentru a reduce această dependență.
Gazul rusesc reprezintă încă aproximativ 10% din importurile UE. UE a stabilit prin lege să pună capăt tuturor importurilor de gaze rusești până în septembrie 2027, dar ambiguitățile și lacunele juridice ar putea prelungi dependența de gazul rusesc chiar și după 2028.
Rusia continuă să aibă o influență în Europa de Est
Deși SUA acoperă în prezent majoritatea importurilor europene de GNL, Gazprom rămâne principalul furnizor de gaze naturale pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Aceste regiuni sunt și locul în care ajunge aproape tot gazul rusesc care curge prin conducte către Europa, restul intrând prin conducta TurkStream care leagă Rusia de Turcia.
Spre deosebire de Europa de Nord, care și-a diversificat rapid operațiunile energetice în ultimii ani cu noi terminale GNL și interconexiuni de conducte, țările din Europa Centrală și de Sud-Est rămân expuse structural. Spațiile limitate de stocare, tarifele de transport multiple și diferite și piețele slab integrate în UE au făcut ca gazul rusesc prin conducte să rămână mai atractiv din punct de vedere comercial.
De aceea, la Conferința Transatlantică privind Securitatea Aprovizionării cu Gaze, care a avut loc la Washington la sfârșitul lunii februarie, cu câteva zile înainte de începerea conflictului din Orientul Mijlociu, mesajul americanilor a fost clar: accelerarea fluxului de GNL american către cele mai vulnerabile piețe ale Europei.
Noi frontiere energetice
Pentru a realiza acest lucru, înalți oficiali americani și mai mulți miniștri europeni ai energiei se concentrează pe un nou proiect emblematic: Coridorul Vertical de Gaze care conectează terminalele GNL ale Greciei cu Bulgaria, România, Moldova și Ucraina.
Coridorul Vertical de Gaze ar putea redirecționa fundamental fluxurile comerciale de gaze din Europa Centrală și de Sud legându-le de lanțurile de aprovizionare transatlantice, ceea ce ar asigura importuri de GNL pe termen lung și ar transforma Balcanii în noua frontieră a pieței pentru exportatori.
Ca parte a acestui efort, mari exportatori americani, precum Cheniere și Venture Global, au convenit să furnizeze aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an, în baza unor contracte pe 20 de ani, comercianților și guvernelor din Europa Centrală și de Est. Această cantitate echivalează cu aproximativ 10% din exporturile de GNL ale SUA către UE în 2025. Acești cumpărători au semnat, la rândul lor, acorduri de import neobligatorii cu traderi europeni pentru a sprijini fluxul de GNL către aceste regiuni.
Dorința liderilor europeni de a se angaja în contracte pe termen lung cu gaze, după mai bine de un deceniu de discuții despre necesitatea reducerii consumului de combustibili fosili, evidențiază noua realitate: preocupările legate de securitatea energetică depășesc nevoia de decarbonizare.
Obstacole în creșterea fluxurilor de LNG american
Succesul Coridorului Vertical de Gaze este încă departe de a fi garantat. Tarifele transfrontaliere dintre țările din Europa Centrală și de Sud rămân prohibitiv de mari. Cu toate acestea, operatorii rețelei regionale propun un nou „super-acord” care ar permite furnizorilor să angajeze capacitate de transport pe întregul coridor într-un singur contract.
Există, de asemenea, obstacole de infrastructură. Terminalele GNL nu au suficient spațiu de stocare, ceea ce înseamnă că instalațiile subterane din Bulgaria și Ucraina vor trebui extinse pentru a permite fluxuri la scară largă.
Mai mult, fără sprijin financiar din partea UE pentru a acoperi costurile suplimentare ale operatorilor de sisteme de transport pentru modernizarea rețelei, gazul rusesc transportat prin conductele existente va rămâne mai ieftin, subminând eforturile de diversificare.
În cele din urmă, pentru o funcționare pe scară largă a Coridorului Vertical, GNL-ul trebuie să curgă din Turcia spre nord. Turcia dispune de un potențial semnificativ de regazeificare ce nu este exploatat, totalizând 58 de miliarde de metri cubi pe an, suficient pentru a crește aprovizionarea europeană cu GNL american cu aproximativ 70%. Aproximativ jumătate din această capacitate ar putea fi utilizată pentru a transporta volume de-a lungul Coridorului către Ucraina și Europa Centrală.
În practică, însă, gazul rusesc ocupă încă o parte semnificativă din capacitatea de transport a Turciei prin intermediul TurkStream. Iar într-o lume geopolitică din ce în ce mai fragmentată, Turcia s-ar putea să nu dorească să se alinieze intereselor europene și americane, mai ales dacă stimulentele economice continuă să facă alternativa mai atractivă.
SUA prezintă exporturile de GNL ca fiind esențiale pentru securitatea economică a Europei, dezvoltarea industrială și chiar pentru noua cerere de infrastructură nouă – iar conflictul din Iran a arătat că, în circumstanțele actuale, acest lucru este probabil adevărat.
Unii ar putea pune la îndoială dacă este înțelept să se amplifice această nouă dependență, mai ales având în vedere decizia Americii de a continua războiul cu Iranul și știind potențiala perturbare pe care ar provoca-o sistemului energetic internațional.
Dar Europa are puține alternative, iar reducerea influenței Moscovei asupra economiilor UE, care sunt mai expuse presiunilor politice și economice, ar putea merita riscul.
