Confruntări violente între poliţie şi manifestanţi anti-lockdown la Kiev

Publicat:

Circa 40 de poliţişti au fost răniţi marţi în centrul capitalei ucrainene Kiev, în timpul unor confruntări cu manifestanţi anti-lockdown, a anunţat poliţia ucraineană într-un comunicat, informează AFP, potrivit agerpres.

Mai multe mii de persoane, printre care numeroşi mici antreprenori şi comercianţi, s-au adunat în Piaţa Independenţei, mai cunoscută la Kiev ca Maidan (Nezalejnosti), pentru a lua parte la o manifestaţie împotriva restricţiilor decise recent în Ucraina.


Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Autorităţile ucrainene au anunţat săptămâna trecută închiderea şcolilor, universităţilor, magazinelor neesenţiale, restaurantelor, sălilor de cinema şi de sport în perioada 8-24 ianuarie, pentru a stăvili pandemia de coronavirus.

Manifestanţii au încercat să instaleze corturi în piaţă, însă au fost împiedicaţi de poliţie, mass-media locale informând că au fost folosite gaze lacrimogene.

Un jurnalist al AFP transmite că a văzut ambulanţe îndreptându-se spre piaţă şi un manifestant scos din mulţime. Nu a fost avansată nicio cifră în ceea ce priveşte numărul de răniţi în rândul manifestanţilor.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

La rândul său, poliţia a anunţat că 40 de poliţişti au suferit arsuri la nivelul ochilor după ce manifestanţi au aruncat cu bombe lacrimogene. De asemenea, un poliţist a fost rănit la cap.

Fostă republică sovietică al cărei sistem de sănătate este destul de degradat, Ucraina a întregistrat până acum peste 909.000 de cazuri de contaminări cu noul tip de coronavirus, dintre care 15.480 s-au soldat cu deces, la o populaţie de circa 40 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris Ion Cuțelaba a obținut prima victorie în "Ultimate Fighting Championship" după un an și jumătate....

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii Potrivit experților, rețeaua poate ajuta cu adevărat la dezvoltarea copilului, dar folosirea îndelungată a...

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.