Confruntări violente în Nicaragua. Cel puțin 14 oameni au fost uciși – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 14 persoane au fost ucise duminică în sud-vestul Nicaraguei, în timpul unor confruntări între forţele guvernamentale şi opozanţi ai preşedintelui Daniel Ortega, a anunţat o asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, citată de AFP, potrivit agerpres.

Forţe de ordine au efectuat o incursiune în două oraşe, Diriamba şi Jinotepe, pentru a demonta barajele ridicate de opozanţi.


Citește și: Lovitură grea primită de guvernul May: Ministrul pentru Brexit a demisionat!

”Există cel puţin 14 morţi, dar acest bilanţ ar putea creşte. Printre victime se află cel puţin un membru al forţelor anti-revoltă, un paramilitar şi doi poliţişti”, a declarat Vilma Nunez, preşedinta Centrului pentru drepturile omului din Nicaragua.

Nicaragua este de două luni scena unui val de manifestaţii împotriva preşedintelui Daniel Ortega, acuzat că a instaurat o dictatură împreună cu vicepreşedinta şi soţia sa Rosario Murillo, dar şi de nepotism şi de conducerea reprimărilor în curs, soldate cu cel puţin 220 de morţi şi circa 1.500 de răniţi începând cu data de 18 aprilie.

Citește și: Femeia contaminată cu Noviciok în UK a murit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.