În vizorul armatei israeliene, care desfășoară o ofensivă mortală în Liban de câteva săptămâni, Hezbollah a fost slăbit semnificativ din punct de vedere militar după pierderea liderului său suprem, Hassan Nasrallah, ucis în urma loviturilor asupra cartierului său general subteran situat în suburbia de sud a Beirutului și lichidarea aproape în întregime a conducerii sale militare, scrie FRANCE 24, potrivit stiripesurse.ro.
Însă partidul șiit, care a deschis frontul cu statul israelian pe 8 octombrie 2023 – prin bombardarea teritoriului din nordul Israelului, “în sprijinul” Hamasului palestinian și a locuitorilor din Fâșia Gaza – își păstrează potrivit experților, controlul politic asupra unui Liban în faliment economic.
Citeşte şi: 10 exemple despre cum Uniunea Europeană ajută permanent Republica Moldova – Stiripesurse.md
“Chiar dacă Hezbollah a suferit fără îndoială în ultimele săptămâni cele mai semnificative lovituri din existența sa, este greu de prezis dacă această slăbire militară va duce la o slăbire politică”, arată Karim Émile Bitar, profesor asociat la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității Saint-Joseph din Beirut și cercetător asociat la Iris, specialist în Orientul Mijlociu.
Hezbollah domină în continuare “mecanismele statului”
“Și, deși este posibil să sufere o lovitură aproape fatală, acest lucru nu va face ca Hezbollah să dispară în mintea susținătorilor săi, chiar dacă ar fi slăbit considerabil din punct de vedere politic și militar”, adaugă el.
Karim Émile Bitar consideră că “dominația partidului șiit pe scena politică libaneză este, așadar, încă stabilită în această etapă”, în sensul că “încă nu și-a pierdut complet resorturile acestei dominații asupra mecanismelor statului”.
Pe lângă arsenalul său militar – o pârghie care permite partidului șiit să impună țării cedrului agenda sa și pe cea a sponsorului său iranian, ca de exemplu deschiderea frontului cu Israelul – partidul șiit are împreună cu aliații săi un bloc de aproximativ treizeci de deputați, din care 13 pentru Hezbollah și 15 pentru mișcarea Amal. De asemenea, poate conta pe mai mulți miniștri care gravitează pe orbita sa în cadrul guvernului demisionar al prim-ministrului Najib Mikati.
Acest control asupra luării deciziilor politice i-a permis în special să blocheze alegerea unui președinte al Republicii de către Parlament timp de doi ani – ultima sesiune electorală datează de mai bine de un an – atâta timp cât candidatul pe care vrea să-l impună, fostul ministru de interne Sleiman Frangié, nu adună o majoritate a aleșilor.
“Pentru a alege un președinte al Republicii, președintele Parlamentului, Nabih Berri [liderul partidului Amal și fost conducător de război șiit, n. red.] are nevoie de undă verde din partea Hezbollah pentru a convoca deputații la o sesiune electorală și astfel să pună capăt la doi ani de vacanță prezidențială”, subliniază Karim Émile Bitar.
“Să revină sub autoritatea statului”
Chiar dacă este încă devreme să știm în ce stare va ieși Hezbollah din acest război, slăbit sau întărit, în timp ce loviturile mortale israeliene continuă să-i devasteze bastioanele din Liban, dar și dincolo de ele, capitala Beirut fiind vizată de mai multe ori în ultimele săptămâni, mai multe personalități și forțe politice locale au început să pregătească “ziua de după”.
Pe 3 octombrie, premierul demisionar, Najib Mikati, a cerut, după o întâlnire tripartită cu Nabih Berri și fostul deputat și lider druz Walid Jumblatt, “încetarea imediată a focului” și punerea în aplicare a Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. În timp ce a denunțat “agresiunea israeliană”, el a recomandat “desfășurarea armatei libaneze în zona de la sud de Litani pentru ca aceasta să-și poată exercita pe deplin funcțiile, în coordonare cu Forțele de menținere a păcii (UNIFIL) prezente în această regiune”.
Din 2006, Hezbollah a blocat aplicarea acestei rezoluții ONU, care cere “dezarmarea tuturor grupărilor armate din Liban” și solicită “încetarea totală a ostilităților, bazată în special pe încetarea imediată a tuturor atacurilor din partea Hezbollah și a tuturor a operațiunilor militare ofensive ale Israelului”.
Nu a trecut neobservat apelul explicit al unui prim-ministru sunnit, unui lider druz și unui aliat șiit al Hezbollah-ului la o disociere de fronturile libanez și din Gaza – sfidând “partidul lui Dumnezeu” și Iranul – și la o restabilire a suveranității libaneze în sudul țării.
“Unii lideri creștini nu au apreciat faptul că această întâlnire s-a desfășurat fără reprezentanți ai comunității creștine, având în vedere vacanța prezidențială”, explică Karim Émile Bitar. Dar în esență, această declarație comună a fost totuși salutată de mulți, inclusiv în partidele creștine, pentru că a fost prima dată când Nabih Berri, în special, a mers atât de departe cerând aplicarea rezoluției 1701 și implicit separarea celor două teatre de război, Gaza și Liban”.
Opoziția libaneză s-a activat și ea cerând convocarea imediată a unei sesiuni parlamentare pentru alegerea președintelui Republicii și chemarea Hezbollah-ului “să se întoarcă în stat, ca aplicare a acordului Taëf [care a pus capăt războiului din Liban, n. red.] și a rezoluților internaționale”.
“Este necesar, în aceste circumstanțe, să existe un stat care să-și poată proteja cetățenii și un președinte al republicii care să-și asume responsabilitățile în oprirea războiului”, au scris într-un comunicat publicat pe 8 octombrie Najat Aoun Saliba, Paula Yacoubian, Yassine Yassine și Melhem Khalaf, patru deputați ai opoziției.
În opinia lui Karim Émile Bitar, tabăra opusă Hezbollahului “va încerca să se mobilizeze pentru a evita perpetuarea acestui sistem în perioada postbelică, sistem care a devenit complet toxic, un sistem politic sclerozat și disfuncțional”.
“Marea provocare va fi de a se putea adresa susținătorilor sau foștilor susținători ai Hezbollah pentru a-i convinge să revină sub autoritatea statului, să accepte refacerea autorității acestuia pe tot teritoriul și să reconstruiască instituții solide”.
Alegeri prezidențiale sub bombe, “un act de rezistență”
Chiar și aliații politici creștini ai Hezbollah, precum deputatul Gebran Bassil, fost ministru al afacerilor externe și lider al Mișcării Patriotice Libere fondată de fostul președinte Michel Aoun, cer deblocarea procesului alegerilor prezidențiale.
“Este o prioritate absolută și chiar un act de rezistență să alegem un președinte acum, înainte de a fi împiedicați să facem acest lucru”, avertizează el într-un interviu acordat canalului de limbă arabă al “France 24″. Pentru că însăși supraviețuirea țării este amenințată de israelieni care, atunci când invadează pământul libanez, nu ocupă doar kilometri, ci și luarea deciziilor naționale”.
Şi Gebran Bassil consideră că este posibil să se organizeze aceste alegeri în prezența deputaților Hezbollah, în timp ce armata israeliană îi vizează unul câte unul pe conducătorii partidului șiit.
“Dacă este programată o sesiune parlamentară electorală, deputații Hezbollah vor lua imediat toate măsurile de precauție necesare pentru a se proteja, pentru a păstra Constituția libaneză spre binele tuturor”, indică ginerele lui Michel Aoun. “Pentru că, la fel ca și rezistenții care apără, în sud, pământul libanez [cu referire la luptătorii partidului șiit, n. red.], deputații Hezbollah trebuie să salveze, împreună cu noi, decizia națională libaneză de a evita o ocupație care ar deveni inevitabilă dacă nu organizăm la aceste alegeri”.
Potrivit lui Karim Émile Bitar, rolul lui Nabih Berri, care are puterea de a decide dacă convoacă sau nu deputații la o sesiune electorală, va fi decisiv în această perioadă de tranziție. “El va fi cel care va acționa ca interfață, ca de obicei, între Hezbollah și puterile occidentale, între mișcarea șiită și celelalte partide libaneze, pentru a putea, eventual, să se ajungă la un modus vivendi care să permită alegerea unui președinte”.
“Trebuie să sperăm la o tresărire națională, la o conștientizare colectivă a faptului că doar statul este garantul securității tuturor cetățenilor și că bazarea pe o putere externă, oricare ar fi aceasta, pentru a proteja comunitatea, este un pariu perdant”.
Și asta, așa cum au demonstrat-o cei cincisprezece ani de război din Liban (1975-1990) și multitudinea de alianțe stabilite de actori locali cu actori regionali (Siria, Israel și organizații palestiniene). Ca să nu mai vorbim de intervenția directă sau indirectă a puterilor internaționale (țările din Golf, Uniunea Sovietică și țările occidentale) care au jucat un anumit rol în conflict.
Gebran Bassil, care califică drept “eroare” strategia Hezbollah de a fi legat frontul Gaza de cel din nordul Israelului, consideră că este necesar, “după sfârșitul războiului, ca noi, libanezii, să tragem învățăminte pentru viitor, pentru a dezvolta o strategie de apărare pentru Liban, deoarece astăzi țara și-a pierdut capacitatea de descurajare față de Israel”.
O mobilizare a forțelor politice pentru a scoate Libanul din iadul războiului și a restabili suveranitatea statului, care nu este lipsită de riscuri, sponsorul iranian al Hezbollah neintenționând să-si slăbească influența.
Reașezare iraniană
În timp ce cererile pentru o încetare imediată a focului creșteau la Beirut, Republica Islamică Iran și-a trimis ministrul afacerilor externe în Liban pe 4 octombrie pentru o vizită care a fost interpretată la nivel local ca o sesiune de reașezare a oficialilor libanezi.
Teheranul sprijină “eforturile pentru o încetare a focului, cu condiția ca, în primul rând, să fie respectate drepturile poporului libanez și să fie acceptată de Rezistență [referire la Hezbollah, n. red.]”, și să aibă loc “simultan cu o încetare a focului în Gaza”, a declarat șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi.
“Un anume vizitator în Liban vrea să ne dea lecții de rezistență”, a replicat enervat Walid Jumblatt. “Noi îi putem da aceste lecții, nu el, pentru că avem o istorie bogată în acest domeniu”.
În timpul unui interviu acordat canalului saudit Al-Arabiya, ministrul libanez al economiei, Amine Salam, la rândul său, a calificat pe 8 octombrie drept “inacceptabil ca o țară străină să dicteze Libanului ce trebuie să facă sau să nu facă”.
“Iranul a investit mult prea mult în sprijinirea Hezbollah-ului în ultimii patruzeci de ani pentru a accepta ca această mișcare să fie complet paralizată peste noapte”, subliniază Karim Émile Bitar. “Ar fi trebuit să fie bijuteria coroanei, brațul său înarmat cel mai puternic
și urma să fie o asigurare de viață pentru regimul iranian, care spera să o folosească dacă propriile sale instalații nucleare ar fi fost vizate, dacă propria supraviețuire ar fi fost amenințată”.
Dincolo de ingerințele străine, există chiar și în interiorul țării un risc real de marginalizare a Hezbollah-ului și a susținătorilor săi, care ar putea provoca o reacție sau chiar o radicalizare a partidului pro-iranian pe scena internă.
“Nu trebuie să excludem riscul de a vedea războiul actual degenerând și transformându-se în ciocniri inter-libaneze”, avertizează Karim Émile Bitar. “Pentru că dacă armele grele ale Hezbollah au fost, probabil, în mare măsură neutralizate, acest partid are încă suficiente mijloace de represiune internă și capacitatea sa de a provoca un rău pe scena politică internă rămâne semnificativă”.
Și pentru a încheia: “În trecut, Hezbollah a fost deosebit de periculos când era cu spatele la zid, iar astăzi, cu evenimentele în desfășurare și paranoia actuală, poate fi tentat să facă o demonstrație de putere pentru a arăta că încă mai este capabil să rămână puterea dominantă în Liban”.