X

Confuzie la Casa Albă! Briefingul zilnic a fost anulat și reprogramat câteva ore mai târziu

Briefingul cotidian al grupului de lucru de la Casa Albă pentru noul coronavirus a stârnit confuzie luni, după ce a fost anulat iniţial pentru a fi convocat din nou peste câteva ore, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Conferinţele de presă ale grupului operativ, un element de bază al răspunsului autorităţilor la pandemia de COVID-19, sunt unul din cele mai urmărite evenimente difuzate de televiziuni, mai ales în contextul lipsei transmisiunilor sportive.

Citește și: Mareşalul Khalifa Haftar respinge acordul mediat de ONU: ‘Am mandatul poporului libian!’

De obicei, preşedintele american Donald Trump preia întrebări de la reporteri pentru a se lansa în diatribe antimedia.

Preşedintele a susţinut, în timpul acestor briefinguri, care pot dura şi două ore, că trebuie să vorbească în public pentru a-şi face auzit mesajul, acuzând media că-i distorsionează spusele.

Aceste conferinţe de presă l-au expus totodată pe şeful statului la o intensă monitorizare live, iar adversarii democraţi profită de ele pentru a folosi ceea ce spune împotriva sa, în contextul în care se înteţeşte campania în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

În weekendul trecut, Trump a anulat briefingurile grupului operativ de sâmbătă şi duminică, absentând, în mod neobişnuit, din lumina reflectoarelor, după controversatele sale comentarii privind folosirea de injecţii cu dezinfectant împotriva coronavirusului.

Citește și: Curtea Supremă a Braziliei dă undă verde pentru anchetarea lui Jair Bolsonaro

Luni, conferinţa de la Casa Albă a fost anulată şi apoi convocată din nou peste câteva ore, iar Trump a acuzat din nou presa, în mesajele sale obişnuite pe Twitter, că încearcă să-l submineze.

“Niciodată în istoria Ţării noastre nu a mai fost o Presă Aservită atât de ostilă ca acum, tocmai în mijlocul unei urgenţe naţionale, Inamicul Invizibil!”, a scris Trump.

În timpul briefingului de luni, Donald Trump a prezentat liniile directoare ale Casei Albe privind testarea în masă anticoronavirus şi a răspuns la întrebările reporterilor. Întâlnirea cu presa din Grădina de trandafiri a Casei Albe a durat circa o oră şi a fost semnificativ mai sobră, şeful statului evitând remarcile discutabile şi reproşurile la adresa media.

Tags: briefingCasa Albacoronaviruscovid-19Donald TrumpSUA
Categorii: Știrile zilei