X

Congo acuză UE de ingerinţă în viitoarele alegeri prezidenţiale

Republica Democrată Congo a acuzat Uniunea Europeană că se amestecă în viitoarele alegeri prezidenţiale pentru că nu a ţinut seama de apelul făcut de Kinshasa de a ridica sancţiunile aplicate candidatului ales de preşedintele Joseph Kabila, scrie Reuters, potrivit News.ro .

Candidatul, Emmanuel Ramazani Shadary, a fost ministru de Interne în timpul reprimării violente a protestelor faţă de refuzul lui Kabila de a renunţa la putere atunci când cel de-al doilea mandat al lui a expirat, în decembrie 2016.

Citește și : Atacuri cibernetice: Marea Britanie şi Olanda denunţă ‘dispreţul’ GRU pentru regulile internaţionale

UE a impus sancţiuni lui Ramazani şi altor 15 politicieni pentru încălcarea drepturilor şi amestecul în procesul electoral, iar pe 12 decembrie va fi votată reînnoirea acestora.

Alegerile prezidenţiale din Congo sunt programate să aibă loc pe 23 decembrie.

În mai multe scrisori trimise Consiliului Uniunii Europene între 10 şi 28 septembrie, scrie Reuters, avocaţii care îi reprezintă pe cei 15 oficiali aflaţi sub sancţiuni au spus că decizia lui Kabila luată în august – de a nu candida pentru un al treilea mandat – a limpezit discuţiile privind sancţiunile pe care le-au numit „amestec ostentativ” în procesul electoral.

Citește și : Preşedintele Comisiei Europene cere combaterea „naţionalismului limitat” cât mai este „încă timp”

„Prin menţinerea măsurilor restrictive împotriva domnului Ramazani Shadary, candidat în alegerile prezidenţiale, Consiliul şi-a permis să ia poziţie în dezbaterea internă democratică din Congo”.

Reînnoirea lor presupune votul unanim al statelor membre UE.

Tags: alegeri prezidentialecongoKinshasasanctiuniUE
Categorii: Diaspora