X

Congresul conservatorilor britanici, umbrit de acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse împotriva lui BoJo

Acuzaţiile potrivit cărora premierul britanic Boris Johnson a hărţuit două femei în urmă cu 20 de ani au umbrit a doua zi a Congresului anual al Partidului Conservator, început duminică la Manchester (nord-vestul Angliei), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Editorialista Charlotte Edwardes a scris în The Sunday Times că a fost pipăită de Boris Johnson la un prânz în anul 1999, pe când ea era redactor al revistei The Spectator.

Citește și: O mașină cu numere de Belgia a fost folosită într-un atac armat din Rotterdam

”Sub masă, simt mâna lui Johnson sus pe coapsa mea. Mă strânge”, a scris Edwardes.

Ea a explicat că, după prânzul respectiv, i s-a confesat femeii care a stat la masă de partea cealaltă a lui Boris Johnson. Aceasta a spus la rândul său că Johnson a pipăit-o, a adăugat Charlotte Edwardes.

Citește și: Incendiu puternic la o fabrică din China. 19 oameni au murit!

”Această acuzaţie este neadevărată”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Ministrul de finanţe Sajid Javid a refuzat luni să facă vreun comentariu legat de acuzaţii, dar a precizat că Boris Johnson a spus deja că ele sunt false.

Tags: Boris JohnsonCharlotte Edwardescongresmanchestermarea britaniePartidul Conservator
Categorii: Externe