
ekspresjaroslawski.pl
Congresul Mondial Evreiesc a condamnat luni ca antisemitism renaşterea unei tradiţii populare de ardere a unei efigii a lui Iuda în oraşul polonez Pruchnik, transmite Reuters, potrivit agerpres.
O înregistrare video postată pe site-ul local expressjaroslawski.pl arată câteva zeci de localnici privind cum o efigie a lui Iuda era lovită şi arsă.
Tradiţia, despre care primele relatări datează din secolul al XVIII-lea, a fost reînviată în sărbătoarea de Vinerea Mare în oraşul Pruchnik, din sud-estul Poloniei, în urmă cu câţiva ani.
În trecut, Biserica catolică interzisese practicarea ei, din cauza agresiunii implicate.
‘Evreii sunt profund tulburaţi de această renaştere îngrozitoare a antisemitismului medieval care a condus la violenţe şi suferinţe inimaginabile’, a declarat directorul executiv al Congresul Mondial Evreiesc, Robert Singer, într-un comunicat postat duminică pe site-ul organizaţiei.
‘Putem doar să sperăm că Biserica şi alte instituţii vor face tot ce le stă în puteri pentru a depăşi aceste prejudecăţi oribile care sunt o pată pe bunul nume al Poloniei’, a adăugat el.
Peste 3 milioane din cei 3,2 milioane de evrei polonezi au fost ucişi de nazişti în Holocaust.
Mulţi polonezi refuză să accepte rezultatele cercetărilor care arată că mii dintre conaţionalii lor au participat la Holocaust, în timp ce alte mii care şi-au riscat viaţa pentru a ajuta evrei.
În februarie, guvernul polonez al partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS) şi-a anulat participarea la un summit al ţărilor din Europa Centrală care trebuia să aibă loc la Ierusalim, după ce ministrul de externe israelian Israel Katz a declarat că mulţi polonezi au colaborat cu naziştii în Al Doilea Război Mondial şi împart cu aceştia responsabilitatea Holocaustului.
Citește și: Trei provocări majore pentru actorul de comedie devenit președinte în Ucraina
Guvernul polonez a făcut o prioritate în politica externă din ceea ce consideră a fi apărarea onoarei naţionale în ce priveşte evenimentele din Al Doilea Război Mondial.
Chestiunea adevărului despre Holocaust a provocat anul trecut tensiuni între Polonia şi, de cealaltă parte, Israel şi SUA, în legătură cu o lege memorială poloneză ce prevedea pedepse cu închisoarea pentru oricine ar acuza naţiunea poloneză că ar fi responsabilă de crime de război naziste.
Israelul şi SUA vedeau în aceasta o posibilitate de urmărire în justiţie a supravieţuitorilor Holocaustului dacă mărturiile lor ar fi evocat implicarea unor polonezi în uciderea unor evrei. Polonia a amendat în cele din urmă legea pentru a răspunde acestor îngrijorări.