X

Congresul Partidului Comunist Vietnamez se închide cu angajamente pentru combaterea corupției

Partidul comunist aflat la putere în Vietnam a încheiat luni lucrările celui de-al 13-lea congres naţional cu o conferinţă de presă la care liderul partidului, Nguyen Phu Trong, şi-a reluat angajamentele de a combate corupţia în rândurile formaţiunii, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Am recuperat milioane de dolari americani. Vom continua lupta împotriva corupţiei”, a declarat Trong în sala de presă arhiplină.

Citeşte şi: LOVITURĂ de STAT în Myanmar! Şefa guvernului a fost ARESTATĂ de armată

Trong, reales duminică pentru un al treilea mandat de secretar general al Partidului Comunist Vietnamez, a condus pe parcursul celui de-al doilea mandat al său o intensă campanie anticorupţie, în cadrul căreia au fost arestaţi mai mulţi oficiali de rang înalt, iar doi membri ai Biroului politic au fost excluşi din partid, unul dintre ei fiind acum în închisoare.

Realegerea lui Trong pentru încă cinci ani a fost posibilă după adoptarea unei rezoluţii care permite menţinerea la conducere a unei persoane de vârsta sa, el având deja 76 de ani.

Al 13-lea congres a adoptat, între altele, oficial ambiţiile de a ridica creşterea anuală a economiei vietnameze de la 6% cât era înainte de pandemie la 6,5%-7% în cincinalul 2021-2025, planul în acest sens vizând între altele creşterea rolului Vietnamului de hub pentru giganţi tehnologici ca Samsung şi Intel, dar şi o ridicare a statutului acestei ţări de la destinaţie pentru muncă low-cost la centru al ştiinţei şi tehnologiei, notează Reuters.

Vietnamul a avut de câştigat din războiul comercial dintre China şi SUA, care sunt principalii săi parteneri comerciali, devenind o opţiune populară într-un context în care mulţi producători occidentali au început să-şi mute producţia din China.

Partidul Comunist s-a angajat între altele să-şi schimbe strategia de atragere a investiţiilor străine directe de la cantitate la calitate, cu accent pe riscurile ecologice. Vietnamul “nu va permite proiecte cu tehnologii învechite şi riscuri de poluare a mediului”, au conchis participanţii la congres.

Congresul s-a încheiat cu o zi mai devreme decât era prevăzut, în condiţiile în care şi Vietnamul continuă lupta cu noul coronavirus, de luni toate barurile şi şcolile din Hanoi fiind închise ca urmare a reapariţiei virusului în capitală, pentru prima dată după şase luni.

Citeşte şi: UE deplânge arestarea a peste 5000 de protestatari în Rusia

Cazurile raportate oficial de contaminare cu noul coronavirus în Vietnam de la începutul pandemiei, acum aproape un an, se ridică la 1819, cu 35 de decese.

Pandemia, cu măsurile de carantină şi închidere a graniţelor care au însoţit-o, a făcut ca anul trecut Vietnamul să înregistreze o creştere de “doar” de 2,9%, care altfel ar fi binevenită în numeroase ţări ale lumii, menţionează Reuters.

Tags: Nguyen Phu TrongPartidul ComunistVietnam
Categorii: Știrile zilei