Legea Autorizării Apărării Naționale îi va limita lui Hegseth capacitatea de a reduce contingentele americane din Europa și Asia, printre altele, scrie „Foreign Policy” (SUA) sub semnătura Rachelei Oswald.
Textul final al proiectului anual de politică militară al Congresului SUA conține un amestec interesant de opoziție bipartită față de unele dintre încercările administrației Trump de a restructura unilateral postura forțelor militare americane pe glob, evitând supervizarea Congresului, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Textul de compromis al legii, privind fonduri de 900 de miliarde de dolari, a fost publicat duminică seara, după luni de negocieri bipartite în Camera Reprezentanților și Senat. Legea ar trebui să fie votată și aprobată în următoarele două săptămâni pentru a-i fi remisă președintelui spre promulgare.
Suma totală alocată de lege e cu peste 8 miliarde de dolari mai mare decât cea solicitată de Casa Albă pentru cheltuieli militare în anul fiscal 2026, început în octombrie.
Însă textul de 3.086 de pagini va împiedica totodată Departamentul Apărării să reducă trupele dislocate în Europa sub 76.000 sau să renunțe la rolul de comandant al tuturor operațiunilor militare NATO, o poziție cunoscută drept „Comandantul Aliat Suprem din Europa”, fără a fi satisfăcute mai întâi anumite condiții ale Congresului, inclusiv confirmarea faptului că aceste acțiuni nu-i vor afecta alianței militare „postura de apărare și descurajare împotriva agresiunii ruse actuale sau viitoare și nici securitatea NATO în ansamblul ei”.
Similar, legea va impune restricții asupra capacității Departamentului de a reduce contingentul american detașat în Coreea de Sud sub 28.500 de trupe sau de a-i transfera armatei sud-coreene comanda pe timp de război a forțelor combinate SUA-Coreea de Sud.
Aceste restricții bipartite survin după luni de îngrijorare tot mai mare în Congres că legislatorii și aliații europeni și asiatici ar fi ținuți neinformați referitor la planurile Departamentului de a-și restructura și reduce detașările de trupe americane, inclusiv prin suspendarea unei brigăzi rotaționale din România.
Alte exemple de opoziție bipartită din proiectul de lege:
– Obligația ca orice demitere a unui membru al Statelor Majore Reunite înainte de finalizarea mandatului legal să-i fie justificată în scris Congresului.
– Refuzul fondurilor pentru modificări sau consolidări ale comandamentelor de luptă geografice în lipsa unor explicații detaliate privind impactul pe care schimbările l-ar avea asupra securității naționale a SUA în domenii precum operațiunile antitero, intervențiile de criză, libertatea de navigație, antrenamentele comune cu aliații și descurajarea marilor puteri.
– Sancționarea biroului secretarului apărării Pete Hegseth prin blocarea a 25% din bugetul lui de deplasări până când secretarul le va furniza supraveghetorilor săi din Congres toate rapoartele trimestriale restante referitoare la ordinele de execuție emise de Hegseth sau de comandanți militari. Comisiile serviciilor armate din Congres solicită în special să le fie puse la dispoziție „clipuri needitate ale loviturilor” efectuate împotriva entităților desemnate drept teroriste din emisfera vestică, o referire la actualele atacuri letale cu rachete împotriva ambarcațiunilor din Caraibe acuzate de contrabandă cu droguri.
Legea abrogă în sfârșit și autorizațiile de utilizare a forței militare (AUMF) din 1991 și 2002 împotriva Irakului. Anularea acestora era demult dorită de parlamentarii progresiști și cei izolaționiști, care susțin că pot fi abuzate de ramura executivă pentru a justifica operațiuni militare departe de intenția inițială a Congresului de a autoriza campanii militare împotriva regimului lui Saddam Hussein, demult răsturnat. De exemplu, în primul mandat Trump a invocat AUMF-ul din 2002 pentru a justifica asasinarea generalului iranian Qassem Suleimani la începutul anului 2020.
Remarcabil, proiectul de lege redactat de Congresul dominat de republicani continuă să utilizeze denumirile stabilite prin lege de „Secretar al apărării” și „Departament al apărării”, cel mai probabil un compromis în virtutea opoziției puternice a democraților față de adoptarea denumirilor preferate de Trump și Hegseth, respectiv „Secretar al războiului” și „Departament al războiului”.
Legea politicii de apărare reprezintă în mod tradițional un indiciu important al evoluției priorităților Congresului, și, deși stabilește nivelul anual al finanțării militare, alocarea efectivă a fondurilor se realizează printr-o lege distinctă a cheltuielilor. Această din urmă rămâne în continuare împotmolită din cauza disputelor dintre partide cu privire la cât de mult să-i fie permisă administrației reducerea cheltuielilor interne și ignorarea directivelor anterioare ale Congresului privind cheltuielile.












