X

‘Consens’ în cadrul armatei ucrainene pentru a ‘continua să apere’ oraşul Bahmut

Există un “consens” în cadrul armatei ucrainene pentru a “continua să apere” oraşul Bahmut, epicentrul luptelor în est, în pofida riscului unei încercuiri de către trupele ruse, a declarat luni un consilier al preşedinţiei ucrainene, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Există un consens în rândul militarilor cu privire la necesitatea de a continua să apere oraşul şi să epuizeze forţele inamice, construind în paralel noi linii de apărare în cazul în care situaţia s-ar schimba”, a declarat Mihailo Podoliak, respingând orice retragere ucraineană din Bahmut.

Citește și : Xi Jinping: China trebuie să-şi consolideze capacităţile de producţie şi să fie capabilă să facă singură acest lucru

Potrivit acestuia, “apărarea oraşului Bahmut şi-a atins obiectivele” epuizând forţele ruse, dând timp armatei ucrainene să antreneze “zeci de mii de trupe pentru a pregăti o contraofensivă”.

“Chiar dacă liderii militari decid la un moment dat să se retragă pe poziţii mai avantajoase, apărarea Bahmut va fi un mare succes strategic”, a spus Podoliak, precizând că în acest moment nu a fost luată nicio decizie cu privire la o posibilă retragere a Ucrainei.

Armata ucraineană are în vedere să-şi consolideze poziţiile la Bahmut, epicentrul luptelor cu trupele ruse în estul Ucrainei, a transmis luni preşedinţia de la Kiev, pe fondul speculaţiilor despre o eventuală retragere a trupelor ucrainene din acest oraş.

În cadrul unei reuniuni desfăşurate luni cu şeful statului, Volodimir Zelenski, comandanţii şefi ai forţelor armate ucrainene “s-au pronunţat în favoarea continuării operaţiunii defensive şi consolidării poziţiilor noastre la Bahmut”, a indicat preşedinţia ucraineană într-un comunicat.

Citește și : Organizaţia Transparency International, declarată ‘indezirabilă’ în Rusia

Rusia încearcă din vara anului trecut să cucerească Bahmut, oraş din estul Ucrainei care avea circa 70.000 de locuitori înaintea războiului început de Rusia în urmă cu un an. Forţele Moscovei şi ale Kievului au suferit acolo pierderi grele.

Trupele ruse au înaintat în ultimele zile în jurul oraşului, pe care ameninţă să-l încercuiască, dar pe care ucrainenii continuă să-l apere cu înverşunare.

Tags: BahmutkievMihailo PodoliakVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina