Conservatorii lui May îi devansează ușor în sondaje pe laburiști

Publicat:

Partidul Conservator al Marii Britanii condus de premierul Theresa May a câştigat patru procente în faţa Partidului Laburist în simpatiile electoratului, potrivit unui sondaj publicat vineri în The Times, ceea ce sugerează că disputa asupra antisemitismului afectează poziţiile partidului de opoziţie, informează Reuters, potrivit agerpres.

Sondajul realizat de YouGov arată că 39 la sută dintre intervievaţi ar vota cu conservatorii, mai mult cu un procent pentru partidul lui May comparativ cu săptămâna trecută, când cele două partide se aflau la acelaşi nivel. Totodată, Partidul Laburist a pierdut trei procente în simpatiile electoratului, ajungând la 35 la sută.


Citește și: Moscova și Beijingul au blocat noi sancțiuni americane împotriva Coreei de Nord

Liderul laburist Jeremy Corbyn a fost criticat de comunităţile evreieşti pentru ceea ce acestea au considerat a fi o toleranţă a sa faţă de antisemitism în rândul partidului. Chiar dacă Jeremy Corbyn a declarat că nu va tolera antisemitismul, disputa a afectat poziţiile sale într-un moment în care guvernul conservatorilor este profund divizat asupra Brexitului.

Cel mai recent sondaj de opinie arată o răsturnare de situaţie în ceea ce priveşte avantajele câştigate de laburişti de pe urma luptelor interne asupra planurilor Theresei May privind retragerea Marii Britanii din UE, care avansaseră posibilitatea unor alegeri anticipate.

Sondajul, care a fost desfăşurat pe un eşantion de 1.675 de adulţi în Marea Britanie mai devreme săptămâna aceasta, arată de asemenea că Theresa May şi-a majorat avansul în faţa lui Corbyn până la 14 procente – un salt de 7 procente comparativ cu săptămâna trecută – în ceea ce priveşte cine ar putea fi viitorul premier al Marii Britanii.

Citește și: Hamas anunță un armistițiu, neconfirmat încă de Israel

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.