X

Conservatorii lui Merkel urcă în ochii electoratului după gestionarea crizei coronavirusului (sondaj)

Blocul creştin-democrat condus de Angela Merkel este mai apreciat de electorat în contextul gestionării crizei coronavirusului, arată un sondaj preluat joi de Reuters, scrie agerpres.

Studiul realizat de Forsa pentru televiziunea RTL arată că Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului şi aliata acesteia din Bavaria, Uniunea Creştin Socială (CSU), au urcat la o rată de aprobare publică de 36%, cu patru puncte procentuale faţă de săptămâna trecută şi peste nivelul de 32,9% înregistrat după alegerile din 2017.

Citește și : Belgia NU primește bolnavi de coronavirus din Italia sau Olanda

Evoluţia a avut loc şi în condiţiile unei competiţii interne pentru succesiunea la conducerea conservatorilor.

Partidul Social Democrat (SPD), partener în coaliţia de guvernământ, a urcat cu un punct procentual, la 16%, consemnează acelaşi sondaj.

“Criza coronavirusului a dus la un fel de renaştere, cel puţin pentru cele două partide mari tradiţionale”, a declarat directorul Forsa, Manfred Guellner, care a menţionat eforturile formaţiunilor de guvernământ pentru rezolvarea problemei epidemiei de COVID-19, lăsând deoparte disputele interne.

Conform sondajului, 40% din germani sunt convinşi că blocul conservator este cel mai bine situat pentru gestionarea problemelor curente – o creştere de 12 puncte procentuale faţă de săptămâna trecută.

Statisticile institutului de boli infecţioase Robert Koch arată că în Germania s-au confirmat peste 36.000 de cazuri de infectare cu coronavirus SARS-CoV-2, iar Reuters apreciază că epidemia va împinge probabil economia în recesiune.

Citește și : Belgia NU primește bolnavi de coronavirus din Italia sau Olanda

Guvernul Merkel a anunţat o serie de măsuri de atenuare a impactului economic, inclusiv un pachet de stimulente în valoare de 750 de miliarde de euro şi suspendarea limitei de îndatorare prevăzute de Constitutie.

După aproape 15 ani la putere, Angela Merkel a anunţat că nu va candida pentru al cincilea mandat, la alegerile din 2021. Luna trecută, protejata ei politică Annegret Kramp-Karrenbauer a declarat la rândul său că va demisiona de la conducerea CDU, declanşând astfel competiţia pentru succesiune. Noul lider creştin-democrat va avea şanse reale de a deveni şi viitorul cancelar, însă ar avea nevoie şi de acordul CSU, iar liderul partidului bavarez, Markus Soeder, este şi el mai popular în contextul crizei.

Tags: Angela MerkelBavariaCDUcoronavirusCSU
Categorii: Diaspora