X

Conservatorii naţionalişti din UDC conduc în alegerile federale din Elveţia

Conservatorii naţionalişti ai Uniunii Democratice de Centru (UDC, de extremă dreaptă, cunoscută şi sub denumirea de Partidul Poporului Elveţian) conduc în alegerile federale de duminică din Elveţia, dar cu un scor mai mic faţă de precedentul scrutin, conform primelor proiecţii ale televiziunii elveţiene care menţionează un puternic avans al formaţiunilor ecologiiste, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

UDC ar fi obţinut 26,3% din voturi faţă de 29,4% în urma cu patru ani.

Partidul Socialist (PS) este şi el în scădere, de la 18,8% la 16,5%. Liberalii din PLR îşi păstrează locul al treilea, cu 15,2% (-1,2 puncte).

Citește și : Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor – VIDEO

Partidele ecologiste confirmă în schimb avansul anunţat de sondaje cu privire la intenţiile de vot.

Trecând de la 7,1 la 12,7%, Verzii devin al patrulea partid al ţării. Liberalii verzi câştiga 3 puncte, de la 4,6 la 7,6%.

Problema schimbărilor climatice a fost una dintre temele majore ale campaniei electorale.

Cu patru ani în urmă, problema migraţiei a fost cea care a dominat dezbaterea, permiţând UDC să înregistreze cea mai bună performanţă a sa în alegeri federale, obţinând cele mai multe mandate.

Succesul ecologiştilor ar putea schimba componenţa consiliului federal, guvernul confederal ale cărui şapte locuri sunt în prezent împărţite între UDC (două locuri), PS (două locuri), PLR (două locuri) şi creştin-democraţii (un loc).

Citește și : Guvernul britanic asigură că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Tags: ElvetiaPLRPSscrutinUDC
Categorii: Diaspora