X

Conservatorii polonezi au câştigat alegerile locale din Polonia

Partidul conservator aflat la putere în Polonia a câştigat alegerile locale de duminică în majoritatea regiunilor, dar opoziţia va conduce mai multe mari oraşe, printre care şi capitala Varşovia, conform rezultatelor oficiale publicate în noaptea de miercuri spre joi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, la putere), condus de Jaroslaw Kaczynski, a câştigat în nouă din 16 consilii regionale, cu o majoritate absolută în şase dintre ele, situate în bună parte în estul ţării, în acest scrutin considerat ca un test înaintea alegerilor europene de la sfârşitul lunii mai şi a alegerilor legislative de peste un an.

Citeşte şi: Mohammed bin Salman glumeşte pe tema răpirii premierului libanez

Acest rezultat constituie un important avans al PiS în regiuni. La sfârşitul scrutinului din urmă cu patru ani, partidul conservator controla doar un consiliu local.

Coaliţia Civică, formată din două partide liberale de opoziţie (Platforma Civică şi Nowoczesna), a câştigat în şapte consilii regionale, dar nu a obţinut majoritatea decât într-unul dintre ele, iar pentru a guverna în celelalte va trebui să formeze o coaliţie fie cu Partidul Ţărănesc (PSL), aliatul său natural, fie cu Partidul Social-Democrat (SLD) sau chiar cu comitete independente.

Şansele ca PiS să creeze coaliţii în trei regiuni unde nu are majoritate absolută par reduse.

Deşi sunt învingători în regiuni, conservatorii au suferit un eşec usturător în marea majoritatea a marilor oraşe.

În oraşe precum Varşovia, Lodz, Poznan, Lublin sau Wroclaw, reprezentanţii opoziţiei au câştigat alegerile pentru primărie încă din primul tur. La Gdansk şi Cracovia, primarul va fi ales în al doilea tur, la 4 noiembrie.

Scrutinul a fost marcat de o participare record pentru acest tip de alegeri, de 54,7%, comparativ cu 47,4% în 2014.

Citeşte şi: Chiar dacă ştie că este ascultat de ruşi şi chinezi, Trump nu renunţă la telefonul mobil. ‘Să sperăm că nu discută informaţii clasificate!’

Partidul Conservator a beneficiat de politica sa socială generoasă, posibilă datorită avansului economiei.

Alegătorii săi văd în Jaroslaw Kaczynski un apărător al intereselor poloneze în faţa UE, inclusiv în ceea ce priveşte refuzul de a primi refugiaţi.

În schimb, reformele sale controversate şi măsurile considerate neconstituţionale de către opoziţie, precum şi conflictul cu Bruxellesul în jurul reformelor privind justiţia au consolidat electoratul ostil faţă de PiS. 

Tags: alegericracoviaGdanskJaroslaw KaczynskiLodzLublinNowoczesnaPartidul ConservatorPartidul Lege şi Justiţie (PiS)Partidul Social-Democrat (SLD)Partidul Ţărănesc (PSL)Platforma CivicăPoloniaPoznanvarsoviaWroclaw
Categorii: Diaspora