Conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord cu privire la o lege pentru atragerea de lucrători calificaţi în Germania

Publicat:

Conservatorii cancelarului Angela Merkel şi social-democraţii au ajuns la un acord cu privire la o lege pentru atragerea de lucrători calificaţi în Germania, conform presei germane, care citează un document al unui grup de lucru din cadrul discuţiilor exploratorii începute duminică şi care ar putea duce formarea unei noi ‘mari coaliţii’ de guvernare la Berlin, transmite Reuters.

Imigraţia este unul din subiectele cele mai sensibile în discuţiile care au loc între blocul conservator Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) şi Partidul Social Democrat (SPD), potrivit agerpres .


Acordul pe această temă, care intervine la o zi după compromisurile în privinţa politicii fiscale şi a emisiilor de dioxid de carbon, sugerează că părţile se apropie de o decizie privind deschiderea negocierilor oficiale pentru o coaliţie, menţionează Reuters.

Citește și : Guvernul britanic a revizuit codul de conduită ministerial după scandalurile de hărţuire sexuală

O coaliţie formată din CDU/CSU şi social-democraţi este cea mai bună şansă pentru Angela Merkel de a obţine al patrulea mandat de cancelar, după ce eforturile conservatorilor de a forma un guvern alături de Verzi şi de liber-democraţi (FDP) au eşuat în noiembrie anul trecut.

Discuţiile exploratorii au început pe 7 ianuarie şi ar putea duce la negocieri oficiale privind o ‘mare coaliţie’ în câteva săptămâni. În luna decembrie, liderii celor trei formaţiuni şi cei ai grupurilor parlamentare respective au convenit cele 15 domenii, printre care finanţele, economia, energia, familia şi migraţia, care urmau să fie abordate în timpul discuţiilor din această săptămână.

Conservatorii şi social-democraţii au participat la ‘marea coaliţie’ după alegerile din septembrie 2013, dar SPD a anunţat imediat după scrutinul din septembrie anul trecut că trece în opoziţie, ca urmare a celei mai grave înfrângeri electorale din perioada postbelică.

Ulterior însă, după ce Angela Merkel nu a reuşit să formeze o coaliţie alături de Verzi şi de Partidul Liber-Democrat, unii membri ai conducerii SPD au susţinut că partidul are responsabilitatea de a participa la guvernare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.