
Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a depus astăzi o plângere penală la Procuratura municipiului Chișinău, prin care a solicitat pornirea urmăririi penale împotriva primarului general Ion Ceban, a consilierului MAN Ion Onța și a altor membri ai fracțiunii MAN, pentru „fapte de amenințare și violență comise asupra consilierilor municipali PAS”.
Citește și: Avertizare hidrologică. Se prevede scurgere scăzută a apei în toate râurile din țară
Aleșii locali PAS invocă „discursul agresiv și ofensator” al primarului Ion Ceban din 18 iunie 2025, care a întrerupt ilegal ședința CMC, adresând consilierilor PAS injurii publice și exprimări precum: „mizerii galbene”, „băi mizeriilor, închideți gura”, „n-aveți ce căuta în orașul ista”, „duceți-vă la marșul vostru”, făcând referire explicită la PAS și la susținători ai comunității LGBT.
De asemenea, aleșii locali PAS reclamă „amenințări directe din partea lui Ion Ceban în cadrul ședinței din 20 iunie, adresate consilierului Mihai Briceag și agresiuni fizice din partea consilierului MAN Ion Onța și a altor membri MAN, asupra consilierilor Ion Melnic și Igor Boldescu, cu scopul de a-i scoate forțat din sala CMC.
„Aceste fapte reprezintă acțiuni deliberate de intimidare, violență și hărțuire, în încercarea de a reduce la tăcere opoziția politică din Consiliul Municipal Chișinău. Fracțiunea PAS consideră că aceste acțiuni constituie o amenințare la adresa democrației locale, a statului de drept și a siguranței consilierilor aleși”, au menționat consilierii municipali PAS.
În acest context, aleșii locali solicită pornirea unei cauze penale, identificarea tuturor persoanelor implicate, investigarea completă și obiectivă a circumstanțelor și atragerea la răspundere penală a celor vinovați.