Consilierii PAS îi cer primarului Ceban să „înceteze cu aberațiile politice”

Șefa fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Zinaida Popa, avertizează că orașul Chișinău „stă pe loc și nu se dezvoltă” din cauza faptului că bugetul pentru anul în curs nu a fost încă aprobat deși suntem pe sfârși de an.

Citește și: Voronin îl ia la mișto pe Tarlev, iar ultimul îi indică asupra „vârstei onorabile”. Hohote de râs în Parlament

„Fără un buget aprobat, nu pot fi lansate proiecte noi, nu pot fi reparate drumuri, nu pot fi amenajate curți de bloc, iar școlile și grădinițele nu pot planifica lucrări capitale. Chișinăul funcționează prin alocări provizorii, netransparente și fără control. În timp ce Primăria postează filmulețe și slogane despre dezvoltare, realitatea din teren e alta: lucrări amânate, promisiuni uitate, oameni nemulțumiți”, precizează șefa fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa.

Potrivit ei, Chișinăul astăzi se dezvoltă doar pe hârtie, iar  lucrările care se mai fac pe alocuri sunt, de fapt, rămășițele bugetului din 2024. În aceste condiții, aleșii locali cer primarului responsabilitate.

„A venit momentul ca primarul Ion Ceban să înceteze cu aberațiile politice și să se concentreze pe o capitală care funcționează – un oraș curat, modern și sigur. Chișinăul are nevoie de soluții, nu de scandaluri. De proiecte, nu de PR. De viziune, nu de improvizație”, a mai scris Zinaida Popa.

This post was last modified on 30/10/2025 17:37 17:37

Tags: buget municipalconsilieri PASPASZinaida Popa
Știrile zilei