Consilierii municipali din partea PAS îl acuză pe primarul Ion Ceban de minciuni, în legătură cu declarațiile ultimului referitoare la majorarea tarifelor în transportul public.
Citește și: VIDEO Un cerșetor „olog” s-a pus pe picioare la văzul Poliției
„Ion Ceban se întrece pe sine în a spune minciuni. Astăzi a ieșit cu una nouă – că metodologia de calcul al tarifelor la transportul public ar fi fost aprobată de consilierii PAS. Cum poți minți când există înregistrarea video de la ședința CMC din 13 iunie 2022, la care ai participat personal în calitate de primar?”, a declarat Ivanov Dumitru, vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău.
Ivanov a menționat că fracțiunea PAS a votat împotrivă, iar procesul-verbal confirmă acest lucru.
„Cinci voturi contra din partea PAS. Majoritatea voturile au fost de la PSRM și DA. Să spunem lucrurilor pe nume: în 2022, Ceban a avut o înțelegere cu PSRM, ei votează metodologia, el aprobă tariful. Dar minciuna despre vot este doar cortina de fum. Adevărata problemă este că primarul a majorat pe ascuns tariful de la 6 la 7 lei și acum caută vinovați, pe la benzinării, pe la Guvern, pe la consilierii PAS”, a precizat consilierul.
Referindu-se la necesitatea majorării tarifelor, Ivanov atrage atenția asupra faptului că troleibuzele circulă cu energie electrică.
„Troleibuzele funcționează pe energie electrică. Când în 2022 a majorat tariful de la 2 la 6 lei, argumentul a fost creșterea prețului la electricitate. Între timp, energia s-a ieftinit. Tariful nu a scăzut. Acum propune o nouă majorare cu un argument care nu are nicio legătură cu troleibuzele”, a spus Ivanov.
Precizăm că, în această dimineață, primarul Ion Ceban a invocat că metodologia de calcul a prețurilor la transportul public a fost „elaborată cu participarea și chiar aprobată de consilierii PAS, unii dintre ei fiind astăzi deputați, iar acum ies cu critici”.












