
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi-a amânat planurile de a se deplasa în Arabia Saudită în această săptămână, deoarece se recuperează după ce, în urma unui accident minor, s-a ales cu o coastă fisurată, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează Reuters.
Sullivan urma să poarte discuţii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, în contextul în care Statele Unite fac presiuni pentru a progresa în direcţia normalizării relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, potrivit stiripesurse.ro.
Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE
Accidentul suferit “i-a afectat capacitatea de a călători”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. “A fost un accident minor. Nu a fost cauzat de nimeni. Nu a fost rezultatul unui act nefast”, a precizat Kirby.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că Sullivan aşteaptă cu nerăbdare să-şi reprogrameze vizita, dar nu a oferit o dată.
Discuţiile privind normalizarea relaţiilor fuseseră îngheţate imediat după atacul din 7 octombrie al luptătorilor palestinieni Hamas asupra sudului Israelului şi după atacul ulterior al Israelului asupra Fâşiei Gazei guvernate de Hamas, dar negocierile au fost reluate în ultimele luni.
Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC
Ca parte a unui acord de normalizare, Arabia Saudită doreşte să încheie un pact de apărare reciprocă cu Washingtonul şi să obţină sprijinul SUA pentru programul său nuclear civil.
This post was last modified on 03/04/2024 19:52 19:52