Consiliul Afaceri Externe: Criza migranţilor de la graniţa Greciei cu Turcia este inacceptabilă

Publicat:

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană, reuniţi în Consiliul Afaceri Externe, au calificat, vineri, situaţia provocată de criza migranţilor de la graniţa Greciei cu Turcia ca fiind „inacceptabilă”, potrivit unui comunicat, scrie mediafax.

Membrii Consiliului au spus că trecerea ilegală a frontierei Uniunii Europene nu va fi tolerată, iar UE şi statele membre vor lua toate măsurile necesare pentru a opri acest fenomen.


Citește și : Peste 60 de angajaţi ai unui spital din Irlanda, în izolare autoimpusă din cauza epidemiei de coronavirus

Totodată, oficialii europeni şi-au exprimat solidaritatea faţă de Grecia, dar şi faţă de alte state din regiune care ar putea să se confrunte cu o situaţie similară, precum Bulgaria. Liderii europeni au făcut apel la Turcia să continue să respecte acordul semnat cu UE în 2016 şi au subliniat că atât Ankara, cât şi statele membre ale blocului comunitar au de câştigat de pe urma acestui acord.

Între timp, Comisia Europeană încearcă să găsească soluţii privind minorii neînsoţiţi care au ajuns pe teritoriul Greciei ca refugiaţi. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, va merge săptămâna viitoare în Grecia pentru a discuta despre situaţia refugiaţilor minori. Dintre cei 42.000 de refugiaţi aflaţi pe insulele greceşti, aproximativ 5.500 sunt minori care au venit neînsoţiţi în această ţară. Pentru rezolvarea acestei probleme, Comisia Europeană a decis alocarea a 700 de milioane de euro.

Citește și : Peru confirmă primul caz de coronavirus

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.