X

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie împotriva finanţării terorismului

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi, în unanimitate, o rezoluţie propusă de Franţa împotriva finanţării terorismului, informează AFP, scrie Agerpres.

Rezoluţia, conform capitolului 7 al Cartei ONU, are “forţă juridică obligatorie” şi cere statelor membre să adopte legi naţionale şi regulamente care să definească infracţiuni şi să prevadă sancţiuni adecvate împotriva celor care utilizează direct sau indirect fonduri pentru atentate.

Citește și : Parlamentul European, divizat la adoptarea unei rezoluţii privind situaţia din Venezuela

Potrivit iniţiatorilor, este primul document al Organizaţiei Naţiunilor Unite dedicat exclusiv acestei probleme.

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a explicat că rezoluţia defineşte “o doctrină de referinţă”.

Franţa – care deţine în martie preşedinţia Consiliului – a transmis prin surse diplomatice că obiectivul este unificarea prevederilor mai multor documente ale ONU şi intensificarea cooperării internaţionale.

Citește și : Kremlin: Trump, care a somat Rusia „să plece” din Venezuela, ar trebui să se preocupe de treburile sale

Un paragraf al rezoluţiei precizează că trebuie avut în vedere şi impactul asupra organizaţiilor neguvernamentale. AFP arată că unele organizaţii umanitare se tem că acţiunile lor ar putea fi îngreunate pe motiv că sprijină indirect grupări teroriste.

Tags: Consiliul de SecuritatefrantaJean-Yves Le DrianONUrezolutieterorism
Categorii: Știrile zilei