X

Consiliul de Securitate al ONU va ține o sesiune publică dedicată crizei din Orientul Mijlociu

Consiliul de Securitate al ONU va ţine duminică la orele 14.00 GMT o reuniune publică virtuală cu privire la conflictul israeliano-palestinian, după tergiversări cu Statele Unite care au refuzat organizarea acesteia vineri, au indicat joi surse diplomatice, notează AFP, potrivit agerpres.

Sesiunea a fost solicitată de Tunisia, Norvegia şi China. Emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, norvegianul Tor Wennesland, precum şi reprezentanţi ai Israelului şi palestinienilor ar urma să participe.

Citește și: Joe Biden salută o ‘zi mare’ în lupta împotriva pandemiei

Statele Unite, care au refuzat o reuniune de urgenţă pentru vineri şi au propus să aibă loc marţi, “au fost de acord să devanseze întâlnirea duminică”, a precizat un diplomat.

Mai devreme, secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat în faţa presei la Washington că Statele Unite sunt “favorabile” ca o reuniune să aibă loc la “începutul săptămânii viitoare”.

“Sper că acest lucru va oferi diplomaţiei puţin timp pentru a aduce rezultate şi a vedea dacă vom obţine o adevărată dezescaladare”, a spus şeful diplomaţiei de la Washington care, cu o zi înainte, a trimis un emisar în Israel şi teritoriile palestiniene.

În cursul nopţii de joi spre vineri, trupele israeliene au intrat în Fâşia Gaza în cadrul operaţiunii militare în curs împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, potrivit armatei israeliene care a desfăşurat tancuri şi blindate de-a lungul liniei de separaţie cu enclava palestiniană.

De luni, Statele Unite au acceptat două videoconferinţe cu uşile închise şi urgente privind conflictul israeliano-palestinian, dar au refuzat două declaraţii comune îndemnând la încetarea ostilităţilor, considerându-le “contraproductive” în această etapă.

Organizarea de reuniuni virtuale, o practică devenită curentă la ONU din martie 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, necesită un consens între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Citește și: Israelul face un pas înapoi și anunță că NU a invadat Gaza

Reuniunea de vineri fusese solicitată de zece din cei cincisprezece membri ai Consiliului (Tunisia, Norvegia, China, Irlanda, Estonia, Franţa, Marea Britanie, Saint Vincent şi Grenadinele, Niger şi Vietnam).

În luările lor de poziţie sale de la începutul conflictului, Statele Unite au reafirmat dreptul Israelului de a se apăra împotriva tirurilor de rachete ale mişcării islamiste Hamas, care controlează Fâşia Gaza, dar au lansat şi un apel la dezescaladare.

De asemenea, au cerut Israelului să facă “tot posibilul pentru a evita victimele civile”, mai scrie AFP.

Tags: Antony BlinkenChinafasia gazahamasisraelNorvegiaTor WenneslandTunisia
Categorii: Sinteze