X

Consiliul Europei ‘a luat la ochi’ Polonia pentru violenţele poliţiei

Consiliul Europei şi-a exprimat, într-un raport publicat miercuri, “îngrijorarea” în legătură cu condiţiile de plasare în arest din Polonia, îndemnând Varşovia “să-şi formeze mai bine” poliţiştii, după acuzaţii cu privire la violenţe în timpul arestărilor, informează AFP, potrivit agerpres.

În acest raport, Comitetul European pentru Prevenţia Torturii (CPT) al Consiliului Europei, care a trimis o delegaţie în septembrie 2019 în mai multe secţii de poliţie şi centre de arest preventiv din Polonia, şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu absenţa totală de progrese în ceea ce priveşte “garanţiile fundamentale împotriva relelor tratamente”.

Citeşte şi: POTOP în Vietnam! Un taifun puternic a luat cu el viaţa a 26 de pescari

Potrivit CPT, “Polonia nu a făcut nimic pentru a pune în aplicare recomandările precedente” formulate în 2018 pentru a garanta “acces la îngrijiri şi ajutor instituţional suficiente” pentru persoanele arestate.

În timpul plasării în arest în Polonia accesul la un avocat rămâne foarte rar, “chiar şi pentru minori”, deplânge CPT.

Comitetul, care notează că “majoritatea” persoanelor audiate de delegaţie afirmau că au fost tratate “corect”, susţine cu toate acestea că a înregistrat “acuzaţii privind recurgerea excesivă la forţă” din partea poliţiştilor în timpul arestărilor, chiar şi atunci când persoanele nu opuneau nicio rezistenţă.

Poliţiştilor polonezi ar trebui să li se “reamintească foarte ferm că orice fel de rele tratamente sunt ilegale şi vor fi pedepsite”, subliniază CPT, care îndeamnă Varşovia “să remedieze recurgerea excesivă la forţă” în timpul arestărilor şi “să-şi formeze mai bine” poliţiştii.

Citeşte şi: Bilanţ negru în Franţa: 523 de oameni au fost răpuşi de coronavirus în doar 24 de ore

Chiar dacă colaborarea cu autorităţile poloneze în timpul vizitei a fost “în cea mai mare parte a timpului excelentă”, CPT a deplâns în schimb “nivelul insuficient de cooperare” cu autorităţile centrale, delegaţia sa neputând prezenta ministrului de interne observaţiile sale preliminare.

De 30 de ani, CPT efectuează vizite în secţii de poliţie, închisori, centre de arest şi spitale psihiatrice în cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, pentru a combate tortura şi relele tratamente.

Tags: Comitetul European pentru Prevenţia Torturii (CPT)Consiliul EuropeipolitiePoloniaprotestevarsovia
Categorii: Externe