Consiliul Europei avertizează Polonia asupra riscurilor de corupţie a judecătorilor

Publicat:

Reformele sistemului judiciar întreprinse începând cu anul 2015 de către Partidul Legii şi Justiţiei (PiS) – formaţiune conservatoare aflată la putere în Polonia – au un ‘impact negativ’ asupra independenţei sistemului judiciar, potrivit Consiliului Europei, care avertizează asupra riscurilor de corupţie a judecătorilor, într-un raport dat publicităţii joi, potrivit France Presse, confrm agerpres.

‘Situaţia actuală are un impact negativ asupra independenţei puterii judiciare, în special în ceea ce priveşte numirea judecătorilor’, apreciază experţi ai Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), unul din organismele Consiliului.


Citește și : Spania : Poliţia a arestat doi agenţi de poliţie catalani aflați cu Carles Puigdemont în momentul arestării lui

La începutul lunii martie, PiS a aprobat în virtutea acestor reforme o listă cu 15 judecători care să înlocuiască în cadrul Consiliului Naţional al Magistraturii membrii aleşi anterior de către sistemul judiciar.

În raportul său, GRECO denunţă această ‘influenţă legislativă excesivă’ asupra instituţiei şi recomandă ‘să se asigure ca cel puţin jumătate dintre membrii acestui Consiliu, al cărui rol principal este de a numi judecători, să fie aleşi de către colegii lor’.

De asemenea în vizorul GRECO se află noua lege a Curţii Supreme poloneze, votată în luna decembrie, care trebuie să pună capăt mandatului a aproape jumătate dintre judecătorii săi, prin scăderea vârstei de pensionare la 65 de ani, cu excepţia derogării acordate de preşedintele Republicii.

‘Legislaţia modificată creşte influenţa politică care poate fi exercitată asupra judecătorilor Curţii Supreme’, îşi exprimă regretul experţii.

În fine, ‘puterile discreţionare excesive ale ministrului justiţiei faţă de magistratură’, amplificate de fuziunea cabinetului său cu cel al procurorului general în 2016, constituie o ‘problemă extrem de îngrijorătoare’, potrivit GRECO.

Aceste ample schimbări ‘nu respectă standardele anticorupţie ale Consiliului Europei’, rezumă experţii în concluziile raportului, redactat în urma unei misiuni de ‘evaluare urgentă şi excepţională’, comandată în decembrie de Consiliul Europei.

De la venirea la putere în octombrie 2015, conservatorii Partidului Lege şi Justiţie au angajat o serie de reforme în domeniul justiţiei, care au fost criticate de sistemul judiciar polonez şi de către Comisia Europeană.

Citește și : Venezuela : Un presupus incendiu a făcut 68 de morţi într-un comisariat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.