X

Consiliul Europei cere mai multe eforturi din partea Spaniei împotriva traficului de persoane

Grupul experţi GRETA al Consiliului Europei cere din partea autorităţilor spaniole ‘mai multe eforturi’ împotriva traficului de fiinţe umane, mai ales în ce priveşte identificarea victimelor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Spania a adoptat în ultimii ani o serie de măsuri, extinzând legislaţia penală la forme suplimentare de exploatare, precum căsătoriile forţate şi participarea la activităţi infracţionale.

Citeşte şi: SUA se retrag OFICIAL din Consiliul Drepturilor Omului al ONU

Într-un raport de evaluare publicat miercuri la Strasbourg, GRETA (Grupul de experţi privind acţiunile împotriva traficului de fiinţe umane) ia notă de aceste modificări, dar deplânge ‘lacune’ în identificarea victimelor din rândul solicitanţilor de azil şi al migranţilor ilegali.

Potrivit autorităţilor spaniole, între 2013-2016, principalele ţări de origine a celor identificaţi drept victime ale traficului de persoane au fost România (306 victime), Nigeria (104), China (100), Paraguay (58) şi Bulgaria (42).

Experţii afirmă însă că ‘aceste cifre nu reflectă amploarea reală a traficului de fiinţe umane în Spania’, subliniind că ‘traficul în scop de exploatare prin muncă este probabil subestimat’.

Citeşte şi: Senatul canadian LEGALIZEAZĂ canabisul

Raportul citează mai ales enclavele spaniole Ceuta şi Melilla din Maroc, singurele frontiere terestre între Africa şi Europa, unde condiţiile de reţinere a migranţilor îi expun mai ales pe copii ‘la un risc crescut de trafic şi abuz’.

În centrele de primire temporare din cele două oraşe, ‘personalul nu este suficient de instruit şi nu are mijloacele’ de a proceda la identificarea victimelor şi de ‘a organiza un transfer spre centre de primire sigure’, arată experţii.

GRETA este responsabil cu evaluarea implementării Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de persoane, intrată în vigoare în 2008 şi aplicabilă deja în 46 de state membre. 

Tags: (Grupul de experţi privind acţiunile împotriva traficului de fiinţe umane)CeutaConsiliul EuropeiMarocMelillaspania
Categorii: Diaspora