Consiliul Europei se declară îngrijorat de “xenofobia” din Ungaria

Publicat:

 Consiliul Europei şi-a exprimat, într-un raport publicat joi, “îngrijorarea” în legătură cu afirmaţiile bazate pe ură şi “xenofobia tot mai prezente în discursul politic” din Ungaria, avându-i ca ţinte pe solicitanţii de azil, romi, musulmani şi membrii minorităţilor sexuale, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Personalităţile publice, inclusiv responsabilii politici de toate orientările, sunt încurajate energic să ia poziţie rapid, ferm şi public împotriva discursurilor care incită la ură”, a precizat Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei, organism al Consiliului Europei, în prezentarea raportului său, care acoperă perioada 2018-2022.


Citeşte şi: Putin, Zelenski sau românii ar putea lua Moldova?

Comisia se declară “preocupată” de adoptarea unor legi care au adus “gravă atingere” drepturilor solicitanţilor de azil, precum şi persoanelor LGBT, în special în timpul stării de urgenţă instaurate pentru a combate pandemia de COVID-19.

Instituţia deplânge segregarea faţă de populaţiile de romi, care rămâne “extrem de răspândită” în sectorul educativ, şi denunţă “continuarea expulzării forţate” a acestora, deseori fără “nicio soluţie de relocare”.

“Au fost semnalate de asemenea acte rasiste împotriva musulmanilor, luând în principal forma unor agresiuni verbale împotriva femeilor care poartă simboluri religioase vizibile”, precizează raportul.

Comisia lansează mai multe recomandări pentru autorităţile ungare, cerându-le în special “să realizeze o examinare independentă” a măsurilor adoptate în timpul stării de urgenţă pentru a evalua conformitatea lor cu drepturilor omului.

Instituţia cere de asemenea întărirea serviciilor însărcinate cu identificarea şi combaterea “infracţiunilor rasiste” şi împotriva minorităţilor sexuale şi adoptarea unei “strategii pentru integrarea migranţilor”.

Comisia a salutat totodată “eforturile semnificative” desfăşurate de Ungaria pentru a primi persoane care au fugit de războiul din Ucraina, precum şi adoptarea în 2019 a unui protocol pentru îmbunătăţirea anchetelor poliţieneşti asupra infracţiunilor “motivate de ură”.

Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei este o instanţă specializată în problemele privind discriminarea în Europa.

Citeşte şi: Rusia ar putea prelungi câţiva ani războiul din Ucraina; există riscuri de escaladare a conflictului (raport SUA) – Black News

Ea este una dintre numeroasele instanţe tematice ale Consiliului Europei, organizaţie care reuneşte la Strasbourg 46 de state semnatare ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În septembrie 2022, Parlamentul European a adoptat un raport conform căruia Ungaria, condusă din 2010 de premierul naţionalist şi ultraconservator Viktor Orban, nu este o democraţie autentică, ci un “regim hibrid de autocraţie electorală”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale

PCCOCS face percheziţii la o firmă din Rusia, vizată de sancţiunile internaționale Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) desfășoară percheziții în Chișinău...

Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat

Un fost angajat al unui penitenciar a fost condamnat Un fost angajat al unui penitenciar și complicele său au fost  condamnați pentru trafic de influență...

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas Andrei Batin, originar din Republica Moldova și...

CEC constată o coaliție camuflată în campania pentru prezidențiale

CEC constată o coaliție camuflată în campania pentru prezidențiale Comisia Electorală Centrală (CEC) a dedus existența unui „bloc electoral camuflat” între Partidul „Viitorul Moldovei”, condus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.