Consiliul Europei îi solicită României să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia privind reforma Codului penal şi a Codului de procedură penală

Publicat:

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, i-a solicitat joi României să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional) cu privire la reforma Codului penal şi a Codului de procedură penală, conform agerpres.

”Le cer tuturor părţilor să aştepte opinia Comisiei de la Veneţia şi să ţină cont de ea înainte de a face alţi paşi pentru amendarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Reforma riscă să contravină obligaţiilor internaţionale ale României, în special celor incluse în Convenţia Consiliului Europei asupra legislaţiei penale privind corupţia, aşa cum a identificat raportul ad hoc al Grupului statelor împotriva corupţiei (GRECO). Ca stat membru al organizaţiei noastre, România are obligaţia juridică de a susţine statul de drept”, a declarat Jagland.


Citește și : Atena se joacă cu nervii lui Erdogan. Un militar turc a primit azil în Grecia

La 28 iunie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a cerut opinia Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, mai cunoscută sub numele Comisia de la Veneţia. Împreună cu recomandările GRECO, acest lucru ar trebui să contribuie la găsirea celei mai bune soluţii posibile pentru a rezolva problemele ridicate de proiectele de amendamente, în conformitate cu standardele europene şi cu angajamentele europene ale României, adaugă sursa citată.

”Consiliul Europei va continua să urmărească cu atenţie evenimentele în desfăşurare din România şi suntem pregătiţi să oferim expertiză suplimentară dacă este nevoie”, se mai arată în declaraţia secretarului general al organizaţiei paneuropene.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul privind modificarea Codului penal. S-au înregistrat 167 de voturi “pentru”, 97 ”împotrivă” şi 19 deputaţi s-au abţinut.

Raportul a fost adoptat marţi după-amiază de parlamentarii din Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei, după ce proiectul privind modificările la Codul penal fusese aprobat de Senat. În comisie, a fost păstrată forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. Comisia a acceptat un amendament al ALDE potrivit căruia pentru a se constata infracţiunea de delapidare este obligatorie plângerea penală prealabilă împotriva funcţionarului public.

Citește și : Fundaţia lui Soroş se răsteşte la Matteo Salvini: ‘Nu mai spuneţi minciuni despre noi!’

Proiectul de modificare a Codului penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.