X

Consiliul militar care conduce Sudanul cere ajutor financiar străin pentru soluţionarea crizei economice

Consiliul militar de tranziţie care conduce Sudanul după îndepărtarea de la putere, joi, a preşedintelui Omar al-Bashir a cerut vineri ajutor financiar străin pentru a soluţiona criza economică gravă care a declanşat protestele împotriva regimului, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Cerem donaţii” pentru a soluţiona problemele economice, a declarat generalul Omar Zinelabidine, membru al Consiliului militar, în faţa unor diplomaţi arabi şi africani. “Ne confruntăm cu o lipsă de produse de bază, cum ar fi făina sau combustibilul”, a adăugat el.

Citește și : O nouă caravană cu migranți se îndreaptă spre SUA. Sute de persoane din America Centrală au intrat în forţă pe teritoriul Mexicului

Consiliul de Securitate al ONU a organizat, vineri, o reuniune de urgenţă asupra situaţiei din Sudan, care s-a încheiat după o oră de discuţii, purtate cu uşile închise, fără nicio declaraţie, au afirmat diplomaţi.

“Aceasta este o problemă internă” a Sudanului, a declarat ambasadorul Kuweitului, Mansour al-Otaibi, pentru a justifica faptul că nicio acţiune nu trebuie întreprinsă de către Consiliul de Securitate.

Consiliul militar care a preluat joi conducerea Sudanului a anunţat vineri că ţara va avea un nou guvern civil, după o perioadă de tranziţie de maximum doi ani, notează Reuters. Principalul grup de protestatari, Asociaţia Profesioniştilor Sudanezi, a respins imediat propunerea.

Citește și : După Estonia, şi Polonia interzice intrarea unui velier rus, în apele sale teritoriale

Preşedintele sudanez Omar al-Bashir a fost răsturnat de la putere joi, după ce a condus ţara timp de trei decenii. Militarii, sub conducerea ministrului apărării, Mohammed Ahmed Awad Ibn Auf, şi-au asumat conducerea statului, în timp ce protestele de stradă începute sâmbăta trecută continuă.

Tags: KuweitMansour Al-OtaibiOmar al-BashirOmar ZinelabidineONUreuniune de urgentaSudan
Categorii: Știrile zilei