Consiliul ONU pentru drepturile omului cere ‘revenirea imediată’ a guvernului civil la putere în Sudan

Publicat:

Consiliul ONU pentru drepturile omului a cerut vineri ”revenirea imediată” a guvernului civil la putere în Sudan, după lovitura de stat din 25 octombrie prin care conducerea a ajuns în mâinile armatei şi drepturile omului au fost limitate, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Rezoluţia, adoptată prin consens, condamnă de asemenea ”detenţia injustă” a premierului Abdallah Hamdok, ca şi a celorlalţi demnitari şi cere ca militarii să ”repună imediat în libertate toţi indivizii deţinuţi ilegal şi arbitrar”.


Citește și : Inundaţiile fac ravagii în Bosnia (VIDEO)! Capitala ţării ‘s-a scufundat’ în BEZNĂ!

Un număr mare de ţări l-au susţinut pe ambasadorul britanic la Geneva, Simon Manley, care a denunţat ”deteriorarea dramatică a situaţiei drepturilor omului” după puciul din 25 octombrie.

”În contextul în care poporul sudanez se ridică paşnic împotriva loviturii de stat care încearcă să spargă tranziţia democratică, comunitatea internaţională îi adresează un mesaj ferm de sprijin şi se angajează prin adoptarea prin consens a acestei rezoluţii să vegheze la revenirea statului de drept cu reinstaurarea guvernului de tranziţie şi la respectarea statului de drept”, a subliniat ambasadorul Franţei la Geneva, Jerome Bonnafont.

Cea mai înaltă instanţă a ONU în materie de drepturi ale omului, convocată de urgenţă la cererea Regatului Unit, Germaniei, SUA şi Norvegiei, solicită de asemenea desemnarea unui expert la nivel înalt de către Înaltul comisar pentru drepturile omului Michelle Bachelet, cu mandatul de a supraveghea respectarea drepturilor omului în Sudan.

Citește și : Coastele britanice sunt luate cu asalt! Sute de migranţi au traversat Canalul Mânecii într-o singură zi

Proiectul de rezoluţie prevedea iniţial desemnarea unui nou raportor special, întrucât mandatul celui precedent nu a fost reînnoit de Consiliul ONU pentru drepturile omului în octombrie 2020.

Situaţia din Sudan rămâne deocamdată incertă. Şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Burhan, a ordonat joi eliberarea a patru miniştri arestaţi în ziua loviturii de stat. Comunitatea internaţională face presiuni pentru reluarea tranziţiei democratice în ţara africană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM Aproximativ 60 de case vor fi eficientizate energetic, anunță Centrul Național pentru Energie Durabilă...

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă În doar o lună, aproximativ 150 de milioane de americani vor vota pentru Kamala...

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea ‘transforma’ modul de tratare a bolii

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea 'transforma' modul de tratare a bolii Oamenii de ştiinţă au început un studiu clinic pe scară largă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.