X

Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte de urgenţă pe marginea cazului Skripal

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la otrăvirea fostului spion Serghei Skripal în Anglia va avea loc miercuri la ora 19:00 GMT, sesiune publică desfăşurată la cererea Londrei, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Primele sancţiuni. Marea Britanie va expulza 23 de diplomaţi ruşi

Potrivit preşedinţiei olandeze în exerciţiu a celei mai înalte instanţe a ONU, Londra va informa Consiliul de Securitate în legătură cu atacul survenit la Salisbury pe 4 martie cu un agent neurotoxic asupra lui Skripal (66 de ani) şi a fiicei lui, Iulia (33 de ani). Cei doi au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din oraşul Salisbury, situat în sud-vestul Angliei.

Premierul britanic Theresa May a afirmat că este foarte probabil ca Rusia să fie responsabilă de atacul asupra celor doi, aflaţi în spital în stare critică.

Rusia, care este membru al Consiliului de Securitate al ONU, a respins orice implicare a sa în otrăvirea lui Skripal şi a fiicei lui. 

Citeşte şi: Moscova ‘SE ÎNFOAIE’: ‘Nimeni nu poate da ultimatumuri unei puteri nucleare!’

Tags: Consiliul de Securitate al ONUmarea britanieONUrusiaSerghei Skripal
Categorii: Diaspora