Consiliul UE a adoptat o serie de măsuri de contingenţă în cadrul pregătirii unui scenariu de Brexit fără acord

Publicat:

Consiliul UE a adoptat marţi măsuri de contigenţă pentru scenariul unui Brexit “fără acord” prin care Preşedinţia Română şi statele membre îşi propun să limiteze daunele severe care ar putea fi provocate de o ieşire dezordonată şi care vor facilita cel puţin o continuitate în relaţiile cu Regatul Unit într-o serie de domenii, a declarat marţi ministrul român pentru afaceri europene George Ciamba, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale pe care a prezidat-o la Bruxelles, scrie Agerpres.

“Am adoptat măsuri de contingenţă în cadrul pregătirii unui scenariu de Brexit fără acord în acelaşi timp cu măsurile naţionale prin care Preşedinţia română, împreună cu statele membre, îşi propune să limiteze pagube severe cauzate de un Brexit dezordonat în sectoare specifice în care ar fi putut provoca disfuncţionalităţi majore pentru afaceri şi cetăţeni, precum securitatea socială, mobilitatea tinerilor, transport şi pescuit”, a declarat George Ciamba în cadrul unei conferinţe de presă comune cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.


Citește și : Bulgaria: Atitudinea publică faţă de NATO este nuanţată, dar ideea ieşirii respinsă(director Gallup International)

“Am adoptat un număr de propuneri legislative care vor facilita cel puţin să avem o continuitate în relaţiile cu Marea Britanie într-o serie de domenii”, a adăugat Ciamba, menţionând în special programul pentru studenţi Erasmus+ şi transportul aerian.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii la Bruxelles, actele legislative adoptate includ un regulament care este menit să garanteze, în cazul scenariului “fără acord”, drepturile în materie de securitate socială ale cetăţenilor statelor membre ale UE care se află în Regatul Unit şi pe cele ale resortisanţilor britanici aflaţi în UE27 care au beneficiat de dreptul la liberă circulaţie înainte de Brexit.

Regulamentul se va aplica: resortisanţilor unui stat membru, apatrizilor şi refugiaţilor care se află sau s-au aflat sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre şi care se află sau s-au aflat în situaţii implicând Regatul Unit înainte de data aplicării prezentului regulament, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora; resortisanţilor Regatului Unit care se află sau s-au aflat sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre înainte de data aplicării prezentului regulament, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora.

De asemenea, UE doreşte să se asigure că tinerii care participă la programul Erasmus+ îşi pot finaliza studiile şi continuă să beneficieze de finanţarea sau granturile relevante în cazul scenariului “fără acord”. Regulamentul privind Erasmus+ adoptat marţi se aplică atât participanţilor resortisanţi ai UE27 aflaţi în Regatul Unit, cât şi participanţilor resortisanţi britanici aflaţi în UE27 în momentul retragerii Regatului Unit.

Un alt regulament asigură finanţarea neîntreruptă, până în 2020, a programelor PEACE şi INTERREG VA dintre comitatele de graniţă ale Irlandei şi Irlandei de Nord.

Pentru a contribui la atenuarea impactului unui Brexit fără acord asupra activităţilor de pescuit ale UE, un nou regulament le va permite pescarilor şi operatorilor din UE să primească compensaţii financiare din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM) pentru încetarea temporară a activităţilor lor în eventualitatea unei închideri bruşte a apelor Regatului Unit pentru navele de pescuit ale UE.

Un alt regulament vizează asigurarea faptului că UE poate acorda navelor Regatului Unit acces la apele UE până la sfârşitul anului 2019, sub rezerva condiţiilor de acţiune reciprocă din partea Regatului Unit. Acesta include, de asemenea, o procedură simplificată de autorizare valabilă pentru ambele părţi.

Citește și : Algeria: Preşedintele Bouteflika va transmite puterea în mod ‘transparent’ (ministrul de externe)

În domeniul transporturilor, UE a luat măsuri temporare pentru a asigura conectivitatea aeriană de bază şi conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri şi de persoane în eventualitatea unui Brexit fără acord. Aceste măsuri necesită reciprocitate din partea Regatului Unit. De asemenea, au fost instituite norme pentru a se garanta în continuare siguranţa zborurilor între UE şi Regatul Unit.

În plus, UE şi-a adaptat reţelele transeuropene de transport pentru a asigura continuitatea investiţiilor în infrastructură. Legislaţia modificată referitoare la organizaţiile cu rol de inspecţie a navelor va oferi securitate juridică operatorilor de nave în momentul în care Regatul Unit va părăsi UE.

Actele legislative adoptate marţi vor intra în vigoare la o zi după publicare şi vor începe să se aplice în ziua de după retragerea Regatului Unit, în eventualitatea unui Brexit fără acord, mai precizează comunicatul Consiliului UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.