Consiliul UE a aprobat prelungirea cu un an a eliminării taxelor vamale pentru produsele agroalimentare ucrainene

Publicat:

Consiliul Uniunii Europene, ce reuneşte statele membre ale UE, a aprobat vineri prelungirea cu un an, până în iunie 2024, a suspendării taxelor vamale şi cotelor pentru produsele agroalimentare ucrainene importate în UE, transmite AFP, potrivit agerpres

Decizia de a prelungi accesul liber al produselor ucrainene pe piaţa UE a fost aprobată “în unanimitate” de ambasadorii statelor membre, a anunţat preşedinţia suedeză a Consiliului UE. Pentru a intra în vigoare, această decizie, luată la cererea Comisiei Europene, mai are nevoie doar de aprobarea Parlamentului European.


Citește și : Putin a ordonat crearea de muzee dedicate ofensivei din Ucraina

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Pe de altă parte, mari cantităţi de cereale ucrainene destinate statelor terţe şi transportate prin “coridoarele de solidaritate” create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele în afara UE au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

Premierii din Polonia, România, Slovacia, Ungaria şi preşedintele Bulgariei au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor.

Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci lideri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace. Cu toate acestea, Comisia Europeană a decis extinderea liberalizării importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024, decizie validată vineri de Consiliul UE.

Pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale. În acest timp, Bruxellesul insistă că măsurile unilaterale ale statelor membre în sfera comercială nu sunt permise, Comisia Europeană invocând competenţa exclusivă a UE în politica comercială.

“Contactele continuă” pe acest subiect şi “ne ocupăm în continuare” de acest caz, a transmis vineri laconic Comisia Europeană printr-un purtător de cuvânt.

Citește și : Transferurile copiilor ucraineni echivalează cu ‘genocid’

Ca o formă de compensaţie pentru pierderile suferite de statele est-europene, Comisia Europeană a suplimentat săptămâna trecută cu 100 de milioane de euro ajutorul precedent de 56,3 de milioane de euro din rezerva de criză a UE destinat agricultorilor din statele est-europene prejudiciaţi de importurile de cereale ucrainene, ajutor care, potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este “prea puţin, o picătură într-un ocean al nevoilor”.

Comisia Europeană a propus de asemenea un plan prin care importurile de cereale ucrainene în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria să fie autorizate doar pentru tranzitarea acestor ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.