Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă

Publicat:

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns vineri la un acord provizoriu asupra Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă, informează Consiliul UE, potrivit agerpres.

Prevăzută cu anvelopă financiară de 672,5 miliarde de euro, această facilitate este piesa centrală a instrumentului de redresare ”Next Generation EU”.


Citește și: Irlanda de Nord intră în LOCKDOWN imediat după Crăciun

Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă va susţine investiţii publice şi reforme în statele membre, sprijinindu-le să gestioneze impactul economic şi social al pandemiei COVID-19, precum şi provocările reprezentate de tranziţiile ecologică şi digitală.

Acest acord provizoriu are în vedere mai multe elemente, inclusiv sfera de aplicare a facilităţii, principiile orizontale, regulile generale de eligibilitate pentru planurile naţionale de redresare şi rezilienţă, elementele care trebuie să fie cuprinse în fiecare plan şi criteriile de evaluare folosite de Comisia Europeană pentru aprobarea planurilor naţionale.

Cel puţin 37% din alocarea financiară pentru fiecare plan trebuie să fie direcţionată către susţinerea tranziţiei ecologice şi cel puţin 20% transformării digitale. Finanţarea va fi legată îndeaproape de recomandările Semestrului European, care identifică principalele provocări pentru fiecare stat membru în vederea consolidării competitivităţii precum şi a coeziunii economice şi sociale.

Citește și: TOȚI elevii răpiți în Nigeria au fost ELIBERAȚI

Consiliul şi-a adoptată în octombrie poziţia asupra acestei facilităţi, bazată pe orientările politice convenite de liderii europeni la summitul din 17-21 iulie ca parte a negocierilor privind cadrul financiar multianual şi pachetul de redresare.

Parlamentul European îşi va spori implicarea pe parcursul implementării facilităţii, inclusiv printr-un Dialog de Redresare şi Rezilienţă.

Acest acord provizoriu urmează să fie supus aprobării celor două instituţii europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PPE, S&D şi Renew susțin alegerea Ursulei von Der Leyen la conducerea Comisiei Europene

PPE, S&D şi Renew susțin alegerea Ursulei von Der Leyen la conducerea Comisiei Europene Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Reprezentanţii grupurilor PPE,...

VIDEO// Șoșoacă scoasă afară de la ședința Parlamentului European

VIDEO// Șoșoacă scoasă afară de la ședința Parlamentului European Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut, astăzi, scoaterea europarlamentarului român Diana Șoșoacă din plenul...

Incendiu devastator la Nisa. Șapte morți între care trei copii

Incendiu devastator la Nisa. Șapte morți între care trei copii Trei copii şi un adolescent se numără printre victimele unui incendiu devastator, care s-a produs...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.