Consiliul UE şi Parlamentul European extind mandatul EMA

Publicat:

Preşedinţia slovenă a Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns joi la un acord provizoriu cu privire la consolidarea rolului Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în pregătirea pentru crize şi gestionarea crizelor lor în domeniul medicamentelor şi accesoriilor medicale, potrivit euractiv.com., transmite şi agerpres.

Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii sloven. Acordul urmează să parcurgă etapele procedurii de adoptare formală.


Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

”Pregătirea şi coordonarea la nivelul UE sunt elemente esenţiale în lupta contra viitoarelor crize sanitare. Acest acord adaugă un element important la actualizarea structurii asistenţei medicale a UE”, a declarat ministrul sloven al sănătăţii Janez Poklukar.

EMA este decisă să creeze o platformă specială care va contribui la soluţionarea situaţiilor create de lipsa sau de oferta insuficientă de medicamente.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

Două grupuri de lucru specializate se vor ocupa de penuria de medicamente şi produse medicinale. Membrii acestor grupuri se vor întâlni periodic şi ori de câte ori va fi necesar, pentru pregătirea sau în timpul unei urgenţe sanitare publice. Ei pot primi recomandări din partea observatorilor reprezentând pacienţii sau personalul medical, a distribuitorilor de medicamente cu ridicata şi a altor actori din domeniul sănătăţii.

În timpul negocierilor, Parlamentul European a insistat cu succes asupra faptului că membrii acestor grupuri nu trebuie să aibă interese legate de sectoare industriale care le pot afecta imparţialitatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.