Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

Publicat:

Slovenia, care deţine de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, va găzdui pe 6 octombrie un summit european extraordinar pentru a lua în discuţie relaţiile Uniunii Europene cu China şi revigorarea relaţiilor cu cele şase state balcanice care aspiră să adere la blocul comunitar, a anunţat vineri premierul sloven Janez Jansa, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Încă nu este clar dacă preşedintele chinez Xi Jinping va fi invitat. Din cauza pandemiei, cele două summituri UE-China desfăşurate anul trecut, în iunie şi septembrie, s-au ţinut prin videoconferinţă.


Citeşte şi: Un editorialist New York Times pune punctul pe ‘i’ din RASiSM: ‘Noul rasism NU va rezolva vechiul rasism’

Comisia Europeană şi Parlamentul European s-au opus lunile trecute ratificării acordului UE-China privind investiţiile – încheiat anul trecut după ani de blocaj – ca urmare a acţiunilor represive împotriva minorităţii uigure în China şi a contra-sancţiunilor adoptate de Beijing împotriva unor politicieni europeni care au criticat situaţia drepturilor omului în China.

Cancelarul german Angela Merkel a efectuat mai multe vizite în această ţară pentru a promova exporturile germane. Cu toate acestea, în noul program al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), China este descrisă drept ”cea mai mare provocare de politică externă şi de securitate astăzi”. Prin urmare, Germania va trebui ”să contracareze voinţa de putere a Chinei în strânsă cooperare” cu SUA, iar una dintre priorităţi va fi protejarea ”proprietăţii intelectuale”, se precizează în document.

Cât despre regiunea balcanică, după ce ani la rând UE a neglijat-o, Croaţia a organizat în mai 2020, în timpul preşedinţiei sale a Consiliului UE, un summit pentru a da un nou impuls integrării Balcanilor.

Citeşte şi: Miliardarii lumii ‘se bat’ pe turismul spaţial! Richard Branson ‘îi ia faţa’ lui Jeff Bezos

Macedonia de Nord şi Albania ar fi trebuit să lanseze negocierile de aderare la sfârşitul anului trecut, dar Bulgaria refuză să permită Macedoniei de Nord să avanseze, invocând dispute lingvistice şi culturale, în timp ce Comisia Europeană insistă că Albania şi Macedonia de Nord trebuie să avanseze împreună în procesul de aderare, astfel că disputa dintre Sofia şi Skopje afectează şi Albania.

Negocierile de aderare cu Serbia şi Muntenegru, cele două state considerate a fi cele mai avansate în procesul de accedere către UE, au încetinit de asemenea, în timp ce Bosnia şi Kosovo încă nu au fost desemnate oficial drept candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.