X

Consulatul Onorific al Kazahstanului, inaugurat la Bălți

Consulatul Onorific al Kazahstanului, inaugurat la Bălți

La Bălți a fost deschis Consulatul Onorific al Kazahstanului, în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, ai Primăriei municipiului Bălți, ai corpului diplomatic, mediului de afaceri, Guvernului și Parlamentului.

Consulul onorific al Kazahstanului la Bălți a fost numit Iurie Jardan, vicepreședinte al JLC Group și fondator al JLC Sut (Taldîkorgan). Printre prioritățile consulatului se numără sprijinirea comunității kazahe și consolidarea relațiilor comerciale, economice, culturale și umanitare dintre Republica Moldova și Kazahstan.

Ambasadorul Kazahstanului în Republica Moldova, Almat Aidarbekov, a subliniat importanța acestei deschideri, menționând că reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea relațiilor bilaterale și în stimularea investițiilor și colaborărilor economice și culturale între cele două țări.

Tags: BalţiConsulatul OnorificKazahstan
Categorii: SocialȘtirile zilei