Consultarea populară lansată la începutul lunii octombrie de premierul naţionalist ungar, Viktor Orban, pentru a valida politica sa împotriva migranţilor reprezintă un succes, a afirmat duminică guvernul pe baza rezultatelor parţiale, transmite AFP.
Din cei 8,2 milioane de alegători înscrişi, “peste 2,3 milioane” au răspuns şi “aproape toţi” s-au exprimat în sensul dorit de Budapesta, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt, Bence Tuzson, pe baza a 1,5 milioane de răspunsuri examinate.
“Ungurii au spus (…) nu cotelor obligatorii de relocare, precum şi dezmembrării gradului care ne apără graniţele”, a declarat el.
Această consultare vizează un presupus “plan” al miliardarului american George Soros, destinat, potrivit lui Viktor Orban, să promoveze imigrarea în Europa a “unui milion de refugiaţi anual”.
La sfârşitul lui noiembrie, omul de afaceri de origine ungară a respins punct cu punct declaraţiile împotriva sa, acuzându-l pe Viktor Orban că propagă afirmaţii “mincinoase” şi cu ton “antisemit”.
Opoziţia de stânga a contestat, la sfârşitul lui noiembrie, statisticile guvernamentale de participare la consultare, subliniind lipsa unei evidenţe a formularelor.
În octombrie 2016, un referendum împotriva migranţilor s-a încheiat cu o înfrângere pentru guvern, nefiind atinsă cota obligatorie de participare de 50% din totalul electoratului.
George Soros, care finanţează ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului în întreaga lume, a devenit unul dintre principalii inamici ai lui Viktor Orban, care a atacat, de asemenea, organizaţiile neguvernamentale, acuzându-le că intervin în politica internă a Ungariei în profitul omului de afaceri.
Joi, Comisia Europeană a trimis trei ţări din Est, printre care Ungaria, în faţa justiţiei europene pentru că au refuzat cotele de primire a refugiaţilor.
Pe de altă parte, Comisia a mai sesizat Curtea de Justiţie a UE în legătură cu o controversată lege adoptată în primăvară în Ungaria referitoare la ONG-urile care beneficiază de finanţare străină. De asemenea, ea mai contestat dispoziţiile unei legi ungare care atacă universităţile străine, dintre care principala este finanţată de George Soros.
This post was last modified on 11/12/2017 07:01 07:01